Tom Cruise a cărat bagaje pentru a-și câștiga existența

Tom Cruise a cărat bagaje pentru a-și câștiga existența

Înainte de a deveni un actor celebru, Tom Cruise era gata să îți ia bagajul și să îl ducă în camera ta de hotel. Acesta era jobul pe care starul de la Hollywood îl avea pentru a-și câștiga existența.

Deși muncea din greu, el nu avea un salariu fix, câștigul lui constând în bacșișurile lăsate de clienți.

Dar asta nu e tot. Actorul și-a dorit, de asemenea, să devină un preot catolic, dar visul său nu s-a mai înfăptuit, mai ales acum, când face parte din biserica scientologică.

Copilăria sa nu a fost una tocmai fericită, trăind în sărăcie și având un tată abuziv. După câșiva ani, mama sa i-a luat pe Tom și pe cele trei surori ale sale și au plecat departe de tată, care a murit de cancer câțiva ani mai târziu.

Citește și: Meghan, nevoită să renunțe la mâncarea preferată. Regina a exclus-o din meniu

Cruise a afirmat, la un moment dat, că felul în care a crescut a fost o lecție pentru el. De câte ori ceva nu mergea bine, tatăl său lovea.

Pentru a-i crește, mama sa avea patru slujbe. Însă, aceste joburi presupuneau și mutări dese, astfel că actorul nu a stat niciodată suficient de mult într-un singur loc pentru a-și face prieteni. El a frecventat 14 școli.

Primul rol l-a avut în anul 1981, în filmul „Endless Love”. De acolo a evoluat rapid și a devenit unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood, cu o avere impresionabilă.

Revista Forbes l-a numit ca fiind cea mai puternică celebritate din lume în 2006.

În anul 1990 a primit premiul People’s Choice la categoria Actorul Favorit și Chicago Film Festival la categoria Cel mai Bun Actor pentru filmul “Born on the Fourth of July”.

Patru ani mai târziu, “National Board of Review” îl desemnează Cel mai Bun Actor pentru rolul din filmul “Jerry Maguire”, iar “Golden Satellite” îi acordă același premiu.

Citește și: Priyanka Chopra și Nick Jonas s-au logodit, după două luni de relație

În anul 1997 primește premiul pentru Cea mai Bună Interpretare Masculină la MTV Movie Awards pentru “Jerry Maguire”.

În 1998 primește premiul John Huston pentru Drepturile Artiștilor. A fost nominalizat de trei ori la premiul Oscar cu rolurile sale din “Born on the Fourth of July” (1989), “Jerry Maguire” (1996) și “Magnolia” (1999) și a câștigat trei Globuri de Aur cu aceleași filme.

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: