Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Incredibil! Primul şi singurul român ajuns la Londra în 2014 a dispărut. Uite ce declară colegii lui!
Victor Spirescu, primul şi, de altfel, singurul român ajuns la Londra în prima zi a lui 2014, a dispărut fără urmă, susţin cei care l-au angajat la spălătorie, în contextul în care, ieri, presa titra că acesta ar fi fost concediat.
Potrivit ediţiei electronice a cotidianului britanic Daily Mail, după numai o zi în care a spălat maşini, românul în vârstă de 30 de ani a părăsit locul de muncă fără a anunţa, iar, de atunci, nici colegii, o parte dintre ei români, şi nici patronul spălătoriei auto nu mai ştiu nimic de el. Vezi continuarea pe libertatea.ro. CLICK AICI!