O bătrână din Botoșani și-a cheltuit agoniseala de-o viață pentru a construi un drum spre cimitir

.

O bătrână din Botoșani, în vârstă de 81 de ani, și-a cheltuit toți banii agonisiți din pensii pentru a face un drum spre cimitrul din satul Pomârla în care locuiește.

Bunica Elena a ținut să facă “pregătirile” pentru ultimul drum, iar pentru că autoritățile nu au construit un traseu spre cimitir, femeia a decis să se ocupe personal de această problemă. Bunica Elena trăiește singură, de 21 de ani, la marginea satului și s-a rugat de nenumărate ori de primar să facă o cărare spre cimitir, dar totul a fost în zadar.

“Recunosc că m-a rugat să fac drumul acesta şi nu am putut să-i explic, cu argumentele legale, că nu pot face drumul până lângă casa domniei sale fără o autorizaţie. Drum de pământ a fost. Am intervenit în ultimii doi ani, dar nu am pietruit din cauză că nu am putut ajunge cu utilajele până aici, urmând să terminăm şi suta aceasta de metri”, a spus Dumitru Chelaru, primarul din Pomârla, potrivit observatornews.ro.

Citeşte şi: Povestea tinerei mutilate într-un incendiu, care a reușit să treacă peste tragedie

Văzând că nu se rezolvă nimic, bătrâna și-a folosit banii personali pentru a plăti câțiva muncitori să-i facă un drum de la poarta ei spre cimitir.

“Este acest drum sătesc, domeniu public, până aici era executat. Ei au făcut cu un miniexcavator şi au pus trei maşini de balast, de aici şi până în imediata vecinătate a casei bătrânei. Dar această porţiune este pe suprafaţa arabilă care aparţine bătrânei şi care are grupa de folosinţă „păşune”. E greu să-i explici unui bătrân că nu poţi investi bani publici până în pragul casei”, a mai spus primarul.

Femeia ar fi putut fi amendată pentru că nu a avut o autorizație de copnstruire a drumului, dar primarul spune că nu o va sancționa: “Vă daţi seama că sună foartă urât, eu ştiu, trist, că unei bătrâne de 80 şi ceva de ani trebuie să-i dai amendă pentru că nu ştie legea. Toţi trebuiesc amendaţi pentru gestul acesta”.

Din păcate, starea de sănătate a bătrânei nu este foarte bună, iar rudele femeii se așteaptă la ce e mai rău.

Foto – Captură video Observatornews

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton