Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Ion Duvac, doctor în psihologie și membru al Comisiei de Deontologie și Disciplină din cadrul Colegiului Psihologilor din România, este acuzat de hărțuire sexuală în timpul ședințelor de terapie, conform unei investigații PressOne. Înregistrările obținute de jurnaliști dezvăluie comportamente inadecvate și abuzive față de clientele sale.
Ion Duvac, membru al comisiei care judecă abuzurile psihologilor, acuzat că își hărțuiește sexual clientele
Potrivit unei înregistrări obținute de PressOne de la o clientă, Ion Duvac a transformat ședința de terapie într-o discuție explicită despre viața sexuală a femeii. În primele minute ale interacțiunii, psihologul i-a adresat remarci nepotrivite, precum „ești o bunăciune în draci” și i-a sugerat că trebuie să învețe să facă sex „de calitate” pentru a depăși tristețea și depresia.
În minutul 10 al ședinței, Duvac i-a pus femeii diagnosticul de tulburare de personalitate borderline, sugerând că viața ei sexuală ar fi cauza comportamentului său. Psihologul a continuat cu întrebări intime, declarând: „Ai structură de borderaș, cum zic eu, de border (n.red. tulburare de personalitate borderline). (…) Tu dacă ai chef într-o zi, te-ai f**ut cu trei până la prânz. Dacă ți-ai da voie. Dar tu îți reprimi”.
Ion Duvac a insistat asupra detaliilor vieții sexuale ale clientei, cerându-i să descrie pozițiile sexuale preferate și cele mai lungi „partide de sex”. „Ce înseamnă sex de calitate pentru tine? S-ar putea să n-ai încredere în sexualitatea ta. Hai să vorbim despre subiectul ăsta, dacă vrei (…)”, i-a spus el, conform investigației PressOne.
„Există o corelație între nota pe care o dai la păsărica ta, aspectul fizic total, și alegerile pe care le faci”
După o oră de conversație, psihologul i-a reproșat femeii că nu a avut orgasm multiplu până la aproape 40 de ani: „Adică cu 5-6 orgasme ești undeva la limita inferioară a nivelului mediu. De ce? Pentru că așa ți-ai dat tu voie. Așa te-ai setat. Ia-ți 20 (de orgasme). Ce ar trebui să faci dacă te-ai f**e acum cu unul, ca să ai 20 de orgasme? Știi?”.
Într-un moment uluitor, Duvac a sfătuit clienta să-și ia un „prof de sex” pentru a se perfecționa: „Ia-ți un prof de sex cu care să discuți, așa, bătrânește, cum discuți cu mine. Ia-o mai la stânga, mai la dreapta”. La finalul ședinței, el i-a cerut femeii să aducă la următoarea întâlnire o fotografie cu vaginul ei, susținând că „există o corelație între nota pe care o dai la păsărica ta, aspectul fizic total, și alegerile pe care le faci”.
Conform PressOne, alte trei femei au declarat că au fost victime ale hărțuirii lui Ion Duvac. Acestea au povestit interacțiuni similare, în care psihologul a depășit limitele profesionale prin remarci și solicitări inadecvate.
Încercând să apere imaginea sa publică, Ion Duvac a refuzat să ofere un punct de vedere jurnaliștilor. În schimb, le-a cerut să amâne publicarea articolului, motivând: „Parcă nu aș dori să îmi închei cariera, proiectele și imaginea publică așa”.
Deși procesul de cercetare disciplinară al Colegiului Psihologilor este greoi, PressOne încurajează toate victimele abuzului terapeutic să depună plângeri oficiale, tocmai pentru ca sistemul să se reformeze.