Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, acesta fiind încarcerat în prezent la Penitenciarul Craiova. În ultima perioadă, „monstrul din Caracal”, așa cum a fost supranumit criminalul Luizei Melencu și al Alexandrei Măceșanu, s-a pocăit și și-a tatuat pe corp versete din Biblie.
Gheorghe Dincă l-a redescoperit pe Dumnezeu, în închisoare
Gheorghe Dincă a fost arestat preventiv la finalul lunii iulie 2019, când a fost adus la București și încarcerat în Arestul Central al Poliției Capitalei. Potrivit unor surse judiciare citate de Gândul, în acea perioadă, Dincă devenise religios. Mai mult, „monstrul din Caracal” a cerut să vorbească cu un preot, căruia i-ar fi spus că în timp ce se afla singur în celulă, a căscat, iar în momentul acela și-a amintit o rugăciune pe care o uitase încă de când avea 10 ani.
Astfel, bărbatul a căutat o explicație teologică și a ajuns la concluzia că situația în care se află „este un plan divin, menit să-l întâlnească pe Dumnezeu”.
După ce a fost condamnat la 30 de ani de închisoare și a fost încarcerat la Penitenciarul Craiova, acesta a intrat într-un conflict cu preotul închisorii, astfel că a decis să primească botezul Cultului Penticostal.
„Monstrul din Caracal” și-a tatuat versete din Biblie pe corp
Alte surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor susțin că Gheorghe Dincă și-a tatuat spatele cu versete din Biblie, în timp ce pe antebrațe și-ar fi scris concluzii personale legate de divinitate.
Astfel, pe antebrațul stâng, Dincă ar fi scris un mesaj ce face referire la sacrificiul lui Iisus Hristos pentru ca oamenii să fie iertați, în timp ce pe antebrațul stâng ar fi scris: „Dumnezeu mă vrea viu”.
Mai mult, se pare că bărbatul este convins că „Dumnezeu nu-l va lăsa să moară” și că atunci când va fi eliberat din închisoare, în 2070, la vârsta de 117 ani, va merge la Poliție pentru a-și reînnoi cartea de identitate.
Conform surselor publicației menționate anterior, tatuajele lui Gheorghe Dincă ar fi fost realizate de un deținut cu talent la desen care ar fi folosit funningine de la un cauciuc ars, întrucât nu avea tuș.
Dincă a fost arestat și condamnat la 30 de ani de închisoare după ce a răpit, agresat sexual și incinerat două fete, într-un cazan din curtea casei lui din Caracal.
Sursă foto: Libertatea
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.