EXCLUSIV. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Elena Udrea. Iubitul ei, Adrian Alexandrov, a făcut primele declarații după ce fosta deputată a ajuns la spital

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 03 noiembrie 2022, 17:19

În dimineața zilei de 3 noiembrie, Elena Udrea a fost dusă de urgență la spital, după ce a leșinat în incinta Penitenciarului Târgșor. Fosta deputată a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, pentru investigații suplimentare.

„La ora 11:36, s-a primit o solicitare de la Penitenciarul Târgşor pentru femeie în vârstă de 49 de ani cu status postlipotimie. La solicitare s-a deplasat o ambulanţă cu medic. La sosirea ambulanţei, pacienta era conştientă, stabilă hemodinamic. Pacienta a fost transportată la UPU Ploieşti pentru investigaţii suplimentare” – au transmis oficialii Serviciului de Ambulanţă Prahova, conform ProTV.

Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, prima declarație despre starea de sănătate a fostei deputate

„Mi s-a adus și mie la cunoștință de către personalul de la Târgșor Ploiești faptul că Elena a fost dusă de urgență la UPU Ploiești. Nu am apucat, în cursul zilei de astăzi, să vorbesc cu ea pentru că înțeleg că s-a întâmplat de dimineață. Se pare că a cedat în urma acestor evenimente, abuzuri petrecute în ultimele luni împotriva ei, și oricât de puternică ar fi, nu le poate duce singură pe toate!

Femeia aceasta în momentul de față se află în pușcărie, în urma unor dosare și decizii absolut ilegale. Este departe de familie, departe de copil și departe de ideea de a i se face dreptate!” a declarat Adrian Alexandrov, în exclusivitate, pentru Unica.ro.

„Oricât de puternică ar fi, a cedat. Cât să mai suporte?”

Întrebat dacă poate să ofere mai multe detalii despre starea de sănătate a Elenei Udrea, Adrian Alexandrov a spus că nu are mai multe informații.

„Aștept să mă sune. Oricât de puternică ar fi, a cedat și ea în cele din urmă. Cât să mai suporte?” a dezvăluit Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, pentru Unica.ro.

Ce pedeapsă are de ispășit Elena Udrea

Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgșor de la jumătatea lunii iunie a acestui an. Fosta deputată a fost condamnată, în aprilie, la 6 ani de închisoare, în dosarul “Gala Bute”.

În urmă cu câteva zile, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) i-a respins definitiv ultima cale de atac a deciziei condamnării.

Elena Udrea, vizitată de fiică în închisoare

Elena Udrea și Adrian Alexandrov au împreună o fiică, pe nume Eva Maria, în vârstă de 4 ani. Micuța a rămas în grija tatălui, după ce fostul ministru al Turismului a ajuns după gratii.

Recent, Adrian Alexandrov dezvăluia, pentru fanatik.ro, că Elena Udrea este vizitată săptămânal de fiica ei, alături de care face diverse activități în penitenciar.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!