Home > Știri > Crispus și Ad Hoc spun „Povestea vinului”
Crispus și Ad Hoc spun „Povestea vinului”
.
Trupele Crispus și Ad Hoc se întâlnesc vineri, 24 august, pentru o colaborare inedită, un spectacol unicat, care va deschide Festivalul Medieval ”Cetăți Transilvane” Sibiu.
Ambele trupe ating excelența, fiecare în domeniul său. Crispus este cea mai titrată și cea mai incitantă trupă de show cu flăcări din România. Ad Hoc este singura trupă autohtonă de inspirație medievală, acceptată pe scenele mainstream. Ambele fac spectacol.
De data aceasta, și-au unit forțele pentru a spune împreună o poveste a cărei origine se pierde în negura timpului. Folosind fiecare mijloacele specifice de exprimare, în colaborare, Ad Hoc și Crispus prezintă ”Povestea vinului”. Se zice că după Potop, oamenii au descoperit vița de vie, din care, inițial, se făcea doar must, pentru că băutura obținută din struguri nu fermenta. Supărat că oamenii trăiesc în armonie și bună înțelegere, Dracul și-a băgat coada, stropind vița de vie cu sânge de miel, de leu, de porc și de maimuță, blestemând ca cel care exagerează cu băutul vinului să se schimbe. Să fie întâi blând ca mielul, apoi mândru și țanțoș ca leul, în următoarea fază să se târască prin șanțuri ca porcul și, la final, să se facă de râs ca maimuța.
Întreaga poveste va fi spusă vineri, 24 august, în Piața Mare din Sibiu, prin acrobații incredibile cu foc și cele mai frumoase piese de inspirație medievală, adunate de pe toate teritoriile lumii, într-un spectacol unicat. Crispus și Ad Hoc vă invită la show, în deschiderea Festivalului ”Cetăți Transilvane” Sibiu 2012.