Un bărbat a fost mușcat de șobolan pe o stradă din București

De Unica.ro, pe
Un tânăr a fost mușcat de șobolan în centrul Capitalei. Acesta a ajuns la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, unde a primit un vaccin antitetanos și unul antirabic. 

Bărbatul în vârstă de 26 de ani mergea pe o stradă de lângă Parcul Grădina Icoanei din București când un șobolan l-a mușcat prin pantof. Acestuia i s-au făcut vaccinurile antitetanos și antirabic, însă în interval de o lună, tânărul va fi nevoit să meargă de mai multe ori la spital pentru a primi mai multe doze de vaccin antirabic.

Adrian Marinescu, medic infecționist la Spitalul Matei Balș, a declarat că bărbatul se simte bine, deoarece a suferit „o mușcătură ușoară la picior”, potrivit Digi24.

„Dar am avut situații în trecut de copii mușcați de față sau astfel de plăgi mai importante. În astfel de situații se face igiena locală și vaccinarea antitetanică și antirabică, profilaxie cu antibiotice. Pacientul nu rămâne în spital, el trebuie să vină conform unui calendar, în mai multe zile, într-un interval de o lună aproximativ”, a explicat el.

„Mușcături de șobolani am mai avut chiar, dacă se întâmplă rar. Înseamnă reguli de igienă precare, dar astfel de situații trebuie evitate”, a mai precizat medicul.

Ce faci în cazul în care te mușcă un șobolan

Adrian Marinescu a explicat și ce este de făcut în cazul în care te mușcă un șobolan: „Înainte de toate folosim apă și săpun, folosim soluții dezinfectante și mergem la centrul antirabic din regiunea unde ne aflăm, pentru a face acest tratament cât mai repede.”

Mușcătura este una periculoasă pentru că șobolanii pot transmite multe boli: „Putem discuta de toxiinfecție alimentară, rabie, tetanous și lista poate continua. Pentru mine e important de găsit acele variante încât să prevenim. E o situație pe care nu ar trebui să o avem într-o capitală”, a mai spus Adrian Marinescu.

Citește și: Emisiunea Ce se întâmplă, doctore? nu va mai fi difuzată la Pro TV

Cu ce se ocupă, de fapt, fiica lui Mircea Diaconu – nimeni nu se aștepta

Moștenitorul imperiului Ferrari s-a căsătorit cu o româncă

Joey Jordison, cofondatorul trupei Slipknot, a murit la 46 de ani

Reacția Primăriei Capitalei după incident

În urma acestui incident, Primăria Capitalei a transmis că „tratamentele de deratizare sunt în plină desfășurare pe spațiile verzi din proprietatea PMB, în spațiile exterioare ale cimitirelor aparținând Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), în subsolurile blocurilor de locuințe, dar și în subsolurile tehnice ale instituțiilor din subordinea PMB (respectiv spitale aflate în administrarea ASSMB, teatre, biblioteci municipale, muzee, Arena Națională)”.

Potrivit Libertatea.ro, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a spus că întârzierea de trei luni a programului de deratizare și dezinfecție a dus la situația în care tot mai mulți șobolani umblă nestingheriți pe străzile Bucureștiului.

„Cu șobolanii este o problemă declanșată de întreruperea serviciilor de deratizare, dezinsecție și dezinfecție pe care trebuia să le facă una din companiile municipale. Toate companiile au intrat, la un moment dat, într-un blocaj din cauza nefinanțării, printre care și această companie și de aceea a avut o întârziere de 3 luni în demararea activității”, a precizat Stoica, care a spus că tot de trei luni va fi probabil nevoie și ca lucrurile să revină la normal.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!