Studiu: Pisicile pot transmite noul coronavirus între ele

De Raluca Vițu, pe Ultimul update Vineri, 03 aprilie 2020, 13:50

În urma unui studiu efectuat de cercetătorii de la Institutul Veterinar Harbin, din China, s-a constatat că pisicile își pot transmite între ele noul tip de coronavirus.

Oamenii de știință chinezi au descoperit că dintre animalele de companie, pisicile sunt mai predispuse infectării cu coronavirus și par capabile să-și transmită unele altora virusul prin picăturile respiratorii.  Deși pisicile se pot infecta reciproc cu coronavirus, este puțin probabil ca acestea să-l transmită și la oameni. Cu toate acestea, proprietarii de feline sunt sfătuiți să aibă mai multă grijă când sunt în apropierea pisicilor. Potrivit echipei de cercetători, acest studiu oferă perspective asupra modului în care noul coronavirus interacționează cu animalele.

„Supravegherea virusului  Sars-CoV-2 la pisici ar trebui considerată o completare la eliminarea COVID-19 și la oameni”, se arată în studiul realizat de cercetătorii chinezi, conform The Guardian.

Pisicile sunt capabile să transmită virusul prin picăturile respiratorii. În plus, oamenii de știință susțin că există și animale care nu se pot infecta cu acest virus, iar printre acestea se află câinii, găinile, porcii și rațele.

Cerecetătorii îndeamnă proprietarii de animale de să evite contactul cu ele dacă prezintă simptome de Covid-19 și să respecte regulile de igienă personală.

„Oamenii trebuie să evite contactul excesiv de intim cu animalele de companie și să se spele pe mâini după ce le mângâie. Mai mult, trebuie să evite orice contact cu ele dacă au simptome de coronavirus”, a spus Eric Fevre, profesor la Universitatea Veterinară din Liverpool.

Acest studiu a fost făcut după ce proprietarul unei pisici din Belgia, care fusese infectat cu COVID-19, ar fi transmis virusul şi animalului de companie. Iniţial se spusese că noul coronavirus nu se transmite nici de la om la animal şi nici de la animal la om.

sursa foto – pixabay.com, 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!