Ion Turnagiu, bărbatul care a incendiat-o pe tânăra de 17 ani din Mehedinți, a murit

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 30 iunie 2020, 09:55

Ion Turnagiu,  bărbatul care a incendiat o fată de 17 ani în Mehedinți la un an după ce a fost eliberat din închisoare, a murit în spital.

Turnagiu era internat în spitalul din Drobeta Turnu-Severin, în data de 25 iunie, după ce a încercat să se sinucidă.

Citește gratuit ediția de iulie a revistei Unica. O găsești AICI

„Colegii de la ambulanţă l-au găsit acolo în stop. L-au resuscitat minute în şir. Cordul s-a resuscitat, dar a rămas hipoxia cerebrală gravă. A fost adus la noi la spital în comă gradul IV. Deci, teoretic, fără şanse. Cu tot tratamentul specific, starea sa s-a agravat permanent. A apărut febra de tip central, adică acea febră care duce până la 40 grade şi nu coboară de niciun fel şi care este un semn că creierul nu mai lucrează”, a declarat, potrivit Mediafax, Radu Iman, manager Spitalul Județean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin.

În 1993, Ion Turnagiu a comis cinci crime cu sânge rece și a fost condamnat în 1994 la închisoare pe viață, dar a fost eliberat condiționat acum un an. La scurt timp după ce a fost eliberat, acum două săptămâni, a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinți.

sursa foto – Libertatea.ro

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!