Cazul prăbușirii avionului miliardarului Dan Petrescu. Ce s-a întâmplat cu 16 secunde înainte de tragedie

De Unica.ro, pe

Duminică, 3 octombrie, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-o clădire goală, în nordul Italiei. În urma accidentului, toți cei opt oameni aflați la bord au decedat. Printre victime se numără omul de afaceri Dan Petrescu, considerat cel mai bogat român, soția acestuia și fiul lor. Potrivit primelor investigații, cu 16 secunde înainte de prăbușire unul dintre motoarele aeronavei s-ar fi oprit.

Citeşte şi: Celebrități care au supraviețuit în accidente de avion

Avionul de tip Pilatus PC-12, înmatriculat în România, a ajuns la Milano pe data de 30 septembrie. Duminică, 3 octombrie, la ora 14 și 4 minute, ora României, avionul, în care se aflau 8 oameni, a decolat de pe aeroportul Linate. Imediat după ce s-a ridicat de la sol, pilotul a avut dificultăți în controlarea avionului. La doar trei minute de la decolare a pierdut brusc peste 80 de metri altitudine. La ora 14, 7 minute și 56 de secunde a fost înregistrat ultimul semnal al avionului.

Potrivit presei străine, există martori care spun că avionul ar fi fost deja cuprinsă de flăcări înainte de a se prăbuși.

“Era ora 1.05 p.m. (14:05 – ora României), când am auzit sunetul unui avion deasupra mea de parcă i se îneca motorul”, „Eram în casă, am auzit un zgomot surd ca al unui motor care nu funcționa, foarte repede am auzit explozia și apoi coloana de fum. Un dezastru!”,  „Apoi, am auzit o explozie foarte puternică, au zdrăngănit geamurile casei, așa că am deschis fereastra și am văzut un mare nor de fum cum se ridică spre cer. Asta am văzut!”, „Ditamai coloana de fum, Fecioară Maria!” – sunt câteva dintre mărturiile celor care au văzut cum s-a petrecut accidentul.

Avionul a intrat într-o clădire aflată în renovare. Impactul a fost atât de mare, încât incendiul provocat s-a extins rapid și la câteva mașini parcate în apropiere.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!