Povestea impresionantă a unei fetițe de 12 ani care a devenit profesoară după ce școlile s-au închis

De Unica.ro, pe

O fetiță de 12 ani a devenit profesoară pentru zeci de copii după ce pandemia de COVID-19 a forțat școlile să se închidă.

Zilnic, câte 30 de copii din Atmidah, un sat care se află la aproximativ 80 de kilometri distanță de Cairo, capitala Egiptului, se adună pe o stradă îngustă și participă la orele ținute de Reem El-Khouly, o fetiță de 12 ani, potrivit Reuters.

La început, Reem El-Khouly a folosit un caiet pentru a-i ajuta pe cei mici să învețe, dar între timp a făcut rost de o tablă și cretă. O companie locală a aflat însă de eforturile ei și i-au donat o tablă modernă, albă, cu markere.

„După ce s-au închis școlile, Reem a început să ne predea, astfel încât să nu uităm ce am învățat la școală”, a povestit Mohamed Abdel Moneim, un băiețel de 9 ani care participă la cursurile ținute de fată, după cum arată Libertatea.

Un alt copil a povestit cu încântare: „Îmi place domnișoara Reem. Mă face să înțeleg cu adevărat araba, matematica și engleza, prin felul în care predă”.

Reem El-Khouly a povestit că mama ei o încurajează în ceea ce face, deși la început a avut rețineri: „La început, mama nu m-a încurajat, pentru că vocea mea era puternică. Acum, după ce a văzut cum interacționează elevii cu mine, mi-a spus că pot face asta atât timp cât îmi place”.

Fetița a mai spus că vrea să devină profesoară de matematică atunci când va crește.

Foto: Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!