Certificatul verde doar cu doza de booster, pentru intrarea în țară, va fi adoptat săptămâna aceasta

De Unica.ro, pe

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că certificatul verde cu doza booster, necesar traversării frontierei de stat a României, va intra în vigoare într-un timp foarte scurt.

Alexandru Rafila a spus că în cursul acestei săptămâni, „într-un timp foarte scurt”, va fi adoptat certificatul verde valabil cu booster, necesar pentru traversarea frontierei de stat a României. Momentan mai sunt câteva avize necesare.

„Apropo de certificatul digital COVID necesar pentru traversarea frontierei de stat a României: în cursul acestei săptămâni, într-un timp foarte scurt, va fi adoptat, există încă câteva avize care trebuie luate şi, aici, sigur că rămâne ca Guvernul să emită o ordonanţă care să stabilească şi pe teritoriul României, aşa cum este şi în restul Uniunii Europene, condiţiile de traversare a frontierei apropo de certificatul electronic COVID”, a zis el, citat de Digi24. „În interior, probabil că vom lua o decizie ulterioară de comun acord, care să fie favorabilă controlului pandemiei şi, bineînţeles, funcţionării activităţilor economice şi sociale”.

Și șeful Departamentului de Situații de Urgență, Raed Arafat, a vorbit și el despre valabilitatea certificatului verde în România. Acesta a amintit că în România încă este valabil certificatul cu două doze de vaccin, menționând că în călătoriile din Europa este nevoie de un certificat cu trei doze.

Citește și: Detalii despre certificatul verde valabil doar cu booster: „România va aplica decizia UE abia după ce…”

Citește și: Alexandru Rafila: trendul descendent al infectărilor cu COVID-19 ar putea începe săptămâna viitoare

Citește și: Pandemia a adus cel mai mare exces de mortalitate de la Primul Război Mondial încoace pentru trei țări din Europa

Citește și: Avertisment OMS: pandemia a creat un „munte” de deșeuri medicale periculoase

Ministerul Sănătății a anunțat într-un comunicat de presă că certificatul verde de vaccinare este valabil momentan și pentru persoanele care intră pe teritoriul României și au doar două doze de vaccin, chiar dacă au trecut nouă luni de la a doua doză.

„După adoptarea de către Guvernul României a Deciziei (EU) 2021/1073 care vizează specificațiile tehnice de implementare a Regulamentului european 953/2021, România va aplica aceleași reglementări cu celelalte state membre care recunosc certificatul de vaccinare doar după efectuarea dozei booster, dacă de la încheierea schemei de vaccinare complete au trecut mai mult de 270 zile”, se arată în comunicat.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!