Alexandru Rafila: trendul descendent al infectărilor cu COVID-19 ar putea începe săptămâna viitoare

De Unica.ro, pe

Ministrul Sănătății, Alexandra Rafila, crede că România se apropie de o stabilizare a creșterii zilnice de cazuri COVID-19, o posibilă descreștere putând să înceapă săptămâna viitoare.

Ministrul Sănătății a explicat în cadrul unei ședințe de Guvern că sunt „elemente care ne încurajează” și care sugerează că România se apropie de o stabilizare a creșterii de cazuri COVID-19. Tocmai de aceea, el crede că se va renunța treptat la măsurile restrictive impuse.

„Situația rămâne preocupantă, dar două elemente ne încurajează”, a spus Alexandru Rafila, citat de Libertatea. „În primul rând, numărul de persoane infectate care sunt internate în spital nu a crescut foarte mult, ieri au fost doar 200 de cazuri internate în spital la cele 40.000 de persoane infectate, astăzi la 36.000 de persoane infectate, circa 450 au fost internate. Iar creșterile la ATI nu sunt mari, în jur de 30-40 cazuri zilnic la Terapie Intensivă, ceea ce în mod evident nu pune probleme în asigurarea asistenței medicale”.

Și Raed Arafat, șeful Departamentului de Situații de Urgență, speră ca lucrurile să revină la o oarecare normalitate cât mai curând. „Mai avem un hop și sperăm ca lucrurile să treacă la o situație mai ușoară”, a spus el. „Acum suntem cu toții mult mai optimișiti că după acest val vom ajunge la o stare de normalitate”.

Citește și: Un copil de trei ani cu o boală cardiacă gravă, refuzat de spitale din trei țări pe motiv că părinții săi nu erau vaccinați

Citește și: Pandemia a adus cel mai mare exces de mortalitate de la Primul Război Mondial încoace pentru trei țări din Europa

Citește și: Avertisment OMS: pandemia a creat un „munte” de deșeuri medicale periculoase

Citește și: Detalii despre certificatul verde valabil doar cu booster: „România va aplica decizia UE abia după ce…”

Cu toate astea, certificatul verde este în continuare necesar pentru călătoriile în UE, dar și pentru a avea acces în mall-uri, cinematografe, cafenele și nu numai. În România este în continuare valabil certificatul de vaccinare cu două doze, în timp ce în UE este nevoie de trei doze dacă au trecut mai mult de nouă luni de la a doua doză de vaccin.

„Schema completă este de două doze”, a spus Arafat. „Booster-ul, sau doza suplimentară, a treia doză se face la 9 luni cel mult. Dacă nu ai făcut la 9 luni de la doua doză, cea de-a treia doză, la nivel european ai problemă cu recunoașterea certificatului verde, pentru că nu se mai recunoaște. Se consideră că ești nevaccinat. Deci, asta este pentru cei care călătoresc și care trebuie să știe acest aspect”.

În ultimele 24 de ore, în România au fost confirmate 35.802 infectări noi cu COVID-19, raportat la un număr de 110.000 de teste. Cu o zi în urmă au fost înregistrate 40.018 cazuri noi, raportat la un număr de 122.640 de teste, acesta fiind cel mai mare număr înregistrat de la începutul pandemiei.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!