Sebastian Rulli și Gabriel Soto, cei mai doriți actori de telenovelă ai momentului, în ipostaze sexy. VIDEO

Atât pe Sebastian Rulli, cât și pe Gabriel Soto, îi știm din nenumărate telenovele și, fără îndoială, că au trezit multe suspine cu rolurile interpretate. Cu un sex-appeal puternic, fascinanți și seducători, cei doi fac parte din categoria celor mai doriți bărbați din lumea telenovelelor.

Dincolo de seriale, Sebastian Rulli și Gabriel Soto, joacă și în piese de teatru, iar sălile sunt pline până la refuz, în special de doamne și domnișoare, cu atât mai mult cu cât cei doi formează un veritabil și sexy cuplu pe scenă, în opera Una pareja de tres. Scenariul piesei de teatru este pe placul tuturor reprezentantelor sexului frumos și spunem asta deoarece la un moment dat cei doi trebuie să se dezbrace și să-și etaleze mușchii, ba mai mult să se întreacă și în forță.

Gabriel Soto, în vârstă de 43 de ani, tocmai a divorțat în urmă cu câteva zile de actrița Geraldine Bazan, de asemenea cunoscută din numeroase telenovele, unde a interpretat în special roluri secundare și negative. Cei doi au împreună o fetiță în vârstă de 9 ani.Dacă la capitolul amoros, Gabriel Soto nu se poate lăuda, iată că colegul său de scene fierbinți, Sebastian Rulli, în vârstă de 42 de ani, are toate motivele de mândrie. Acesta trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Angelique Boyer, protagonista și, de altfel, colega sa, din celebra telenovelă Teresa.

Citește și – Angelique Boyer, actrița din telenovela Teresa, s-a născut cu o malformație gravă numită buză de iepure

Citește și – Adela Noriega, actrița din telenovela “Amor Real”, are cancer

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: