Procesele inflamatorii, care cresc în intensitate odată cu vârsta şi din cauza stresului pot fi reduse prin practicarea regulată a exerciţiilor de yoga, care mai au şi o mulţime de alte beneficii.
Un studiu realizat la universitatea Ohio a arătat că femeile care practică yoga au un nivel mai scăzut al citokinelor în sânge, iar acesta nu creşte nici după o experienţă stresantă, arată Science Daily.
Citokinele sunt substanţe care joacă un rol important în procesele inflamatorii din organism şi sunt asociate cu bolile cardiovasculare, atacul vascular cerebral, diabetul de tipul II, artrita şi alte afecţiuni ce se instalează odată cu vârsta.
Oamenii de ştiinţă cred că reducerea proceselor inflamatorii ar fi benefică pentru sănătate, iar yoga este o metodă simplă şi plăcută de a face asta.
Cei care merg în mod regulat la cursuri de yoga au un nivel mai mic al inflamaţiilor, în general, dar răspund şi mai bine la stres. Se pare că yoga îi învaţă pe practicanţi să suporte mai bine stresul cotidian.
Exerciţiile sunt relaxante şi ajută corpul să se refacă după o perioadă de stres. Nu se ştie exact de unde vin aceste beneficii. Luate separat, componentele yoga (poziţii, respiraţie) nu ar avea un efect atât de puternic asupra corpului uman.
Pe lângă acest faptul că reduce procesele inflamatorii, yoga are şi alte efecte benefice asupra sănătăţii. Poziţiile specifice îmbunătăţesc flexibilitatea musculoscheletală, forţa fizică, rezistenţa la efort şi echilibrul.
Având în vedere că postura devine mai frumoasă şi dispar kilogramele în plus, nu e de mirare că acest sport e preferatul vedetelor de la Hollywood.
Unii practicanţi merg chiar mai departe şi spun că yoga te scapă de insomnii, măreşte imunitatea şi normalizează funcţiile endocrine.
În ce priveşte psihicul, exerciţiile alungă depresia şi anxietatea, îmbunătăţesc concentrarea şi memoria, schimbă radical starea de spirit şi te scapă de timiditate.