Ce muzică să asculţi ca să fii mai sănătoasă

De Diana Zagrean pe

S-a stabilit deja că muzica ne modifică starea de spirit, ne schimbă frecvenţa undelor creierului şi face plantele să crească mai frumos şi armonios. Iată ce muzică să asculţi ca să fii mai sănătos şi vezi cum reacţionează creierul tău la stimuli muzicali.
 

Emisferele creierului şi muzica

Creierul este centrul de control al întregului corp uman. Cortexul cerebral poate fi împărţit în două emisfere: stângă şi dreaptă. Partea dreaptă a creierului procesează informaţiile într-o manieră intuitivă, creativă şi plină de imagini, în timp ce emisfera stângă a creierului se ocupă de gândirea logică, analiză, de matematică şi vorbire. Corpul calos este acea paste a creierului care uneşte cele două emisfere şi funcţiile lor.

Muzica poate schimba starea de spirit. Vezi cum

Muzica are potenţialul de a altera starea de conştiinţă. Adică terapia cu muzică îţi poate schimba percepţia asupra anumitor aspecte, Cum ar fi timpul. În loc să realizezi cât timp trece şi ce sarcini de serviciu nu ai realizat la timp, muzica poate schimba emisfera creierului cu care percepi timpul. Astfel, ascultând muzică, poţi percepe timpul din perspectiva sentimentelor pe care le-ai avut când timpul trecea. Nu vei mai spune „am pierdut cinci ore”, ci îţi vei aminti „cât te-ai distrat în parc, ce fericită erai la shopping”.

Muzica poate fi şi imaginată, nu doar ascultată

Dacă vrei să elimini stresul, să îţi induci o stare de relaxare şi să te fereşti de efectele nedorite ale traiului în continuă mişcare, nu trebuie neapărat să asculţi muzică zilnic.
Potrivit unor studii recente, creierul uman reacţionează la fel şi dacă doar îţi imaginezi muzica preferată, îţi minteşti o melodie, sau inventezi un ton muzical.
Muzica activează transferul de informaţie în corpul calos al creierului, ceea ce înseamnă că ambele emisfere ale creierului sunt folosite mai eficient. În plus, comunicarea dintre cele două părţi ale creierului este înlesnită prin ascultarea unei melodii plăcute.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat