Efectele mâncării la plic asupra organismului uman

De Oana Savin pe
Bolile modernității vor fi din ce în ce mai multe din cauza produselor procesate, avertizează medicii, în timp ce tot mai mulți oameni apelează la prafurile găsite pe rafturile magazinelor pentru a face mâncare.

Supă la plic, praf de clătite, borș și rețete de prăjituri, toate într-o pungă ce conține un praf alb. Fără vase murdare și fără să muncești prea mult. Deși sună bine, toate acestea sunt dăunătoare pentru organismul uman.

Nenorocește lumea. Sunt bune la gust, pline de calorii negative, cu excepția borșului și cu tot felul de creme, dulciuri, Doamne ferește”, a afirmat Constantin Ionescu-Târgoviște, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, pentru Digi 24.

Deocamdată la modă e foarte comod și foarte simplu: Pac, am pus un pic de apă într-un pic de praf, ce gustoasă e și gata, am terminat”, a spus și Doru Negru, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice.

Dacă te uiți pe etichete, rămâi uimit.

Asta e supa din praf făcut cu vagi urme de pui. Făină de grâu. Unde s-a mai pomenit supă de pui cu făină de grâu? Cremă pudră, ulei vegetal, proteine din lapte. Unde s-a mai pomenit supă de pui cu proteine din lapte? Că te grăbești și că nu ai vreme să faci, nu e nicio problemă, supa e foarte gustoasă, dar de aici și până la a mânca în fiecare zi este altceva”, a precizat medicul Doru Negru.

Acum se găsesc chiar și rețete de prăjituri la plic. Totuși, dacă pe ambalaj există cuvântul „frișcă”, atunci trebuie să citești eticheta.

Ia să vedem. Sirop de glucoză, grăsimi vegetale hidrogenate, un fel de margarină din palmier. Hai să fim serioși, avem și lapte degresat, amidon modificat din cartof”, a citit Doru Negru pe eticheta unui produs.

Medicii avertizează că, pe termen lung, o alimentație compusă doar din astfel de alimente ar putea avea efecte nocive asupra sănătății.

Prin consumul lor, ele reprezintă adevărate mici proiectile care ajung în inimă, în vasele de sânge, în creierul, în pancreasul nostru și așa mai departe. Ele se acumulează în timp și ne mai întrebăm de ce a explodat patologia metabolică și cardiovasculară”, a subliniat medicul nutriționist Constantin Ionescu-Târgoviște.

Aceste alimente sunt atât de fin procesate încât ele acţionează ca o erupţie în corpul uman, ele se absorb extrem de repede, stimulează secreţia de insulină, iar excesul de calorii va conduce la obezitate, diabet, boli cardiovasculare”, a completat el.

Deşi toate informaţiile sunt pe etichetă, puţini sunt cei care le şi citesc sau care ştiu să le interpreteze. Iar dacă acest produs este folosit într-un restaurant, pe pizza de exemplu, clientul nici nu bănuieşte că în loc de caşcaval mănâncă grăsimi vegetale.

Specialiștii recomandă românilor să caute pe etichete cantitatea de carne din mezeluri, de fructe sau de lapte din iaurturi și brânzeturi.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO