S-au iubit dincolo de telenovela Rebelde. Cum arată astăzi Dulce Maria și Poncho Herrera

De Mădălina Manole pe 16 martie 2018
Pe Dulce Maria și pe Alfonso Herrera, alias Poncho, ni-i amintim din telenovela Rebelde, unde au interpretat rolurile Robertei, respectiv al lui Miguel. Dacă în celebrul serial cei doi nu aveau absolut nicio legătură sentimentală, iată că dincolo de micile ecrane aceștia s-au iubit pătimaș

.

Dulce Maria și Poncho au avut o relație timp de patru ani care s-a sfârșit brusc în 2006, îndurerând profund fanii care deja îi vedeau la altar. Cei doi au rămas colegi de scenă până în 2008, atunci când formația RBD s-a despărțit definitiv. De atunci Dulce Maria a încercat în nenumărate rânduri să-și refacă viața amoroasă, însă fără succes. Între timp, artista a renunțat la părul roșu care a făcut-o celebră și a adoptat o nuanță naturală.

Dulce Maria, 2018

Dulce Maria, în vârstă de 32 de ani, s-a iubit o perioadă scurtă de timp cu fotbalistul Guillermo Ochoa, dar și cu actorul Pablo Lyle, din telenovela Un verano de amor. Ulterior, aceasta părea că și-a găsit liniștea alături de antreprenorul mexican Luis Rodrigo Reyes, cu acesta punctând o idilă de patru ani, însă în 2015 și-au spus adio. Ei bine, iată că în prezent, după toate aceste încercări eșuate, Dulce Maria trăiește o frumoasă poveste de dragoste, începută în urmă cu doi ani, cu producătorul Paco Alvarez.

Dulce Maria si iubitul sau, Paco Alvarez

Dulce Maria și iubitul său, Paco Alvarez

Pentru Dulce Maria, relația actuală nu a fost un impediment și artista a vorbit, la aproape 12 ani de la despărțire, despre frumoasa relație de iubire pe care a trăit-o cu Poncho Herrera: “Ne-am iubit într-o perioadă în care vârsta și-a spus cuvântul. A fost o poveste de dragoste intensă, dar cum altfel ar fi putut să fie, dacă noi eram tot timpul împreună? Noi jucam împreună, atât în telenovela Clase 406, cât și în Rebelde. Ne certam, ne împăcam, nu ne vorbeam, dar trebuia să jucăm împreună.” – a povestit luna trecută Dulce Maria într-o emisiune TV, conform Univision.com.

Anahi (Mia Colucci) si Poncho Herero (Miguel Arango), in telenovela Rebelde

Anahi (Mia Colucci) și Poncho Herero (Miguel Arango) în Rebelde

De asemenea, Dulce Maria a dezvăluit că îi era foarte greu să-și vadă iubitul cum se săruta cu prietena ei, chiar în fața sa, pentru că, dacă ne amintim, în telenovela Rebelde, Miguel Arango, personaj interpretat de Poncho, se iubea cu Mia Colucci, personaj jucat de senzuala Anahi. Dulce Maria a recunoscut că și acest aspect a contribuit enorm al ruptura dintre cei doi.

Alfonso Herrera si sotia sa, Diana Vazques

Alfonso Herrera și soția sa, Diana Vazques

Pe de altă parte, despre Alfonso Herrera, în vârstă de 34 de ani, nu putem spune același lucru. Actorul și-a refăcut viața imediat după despărțirea de Dulce Maria. Acesta s-a îndrăgostit de o jurnalistă din Mexic, pe nume Diana Vazques, și și-au trăit discret povestea de dragoste. În 2016 cei doi au devenit părinții unui băiețel, iar anul trecut au ajuns la altar, nunta desfășurându-se în mare secret.

Citește și – Dincolo de telenovela “Teresa”: Povestea de dragoste dintre Angelique Boyer și Sebastian Rulli

Citește și – A învins cancerul și nu se mai vopsește. Cum arată Edith Gonzalez cu părul cărunt

Sursă foto: Facebook, Instagram

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"