Ce pot învăţa femeile de la bărbaţi despre relaţii

De Stela Moisescu pe

Am urmărit recent reacţia unui bărbat care asista la discuţia dintre iubita lui şi prietena ei cea mai bună. Îl pufneşte râsul, iar cele două femei îl întreabă consternate ce a păţit,…
… a care el răspunde: „Doar mă minunam pe ce puneţi voi accentul…”, după care chicoteşte şi se sprijină pe spătarul scaunului, plictisit de altfel de întreaga conversaţie, compusă, după părerea lui, numai din detalii nesemnificative.

Despre ce se discuta? Despre cum prietena cea mai bună nu voia să iasă la cumpărături cu iubitul ei, pentru a-şi alege singură (!) cadoul de ziua ei. Şi totuşi, decât să primească o geantă hidoasă, mai bine l-ar îndruma către acea bluziţă drăguţă, nu?

Nu doar bărbatul de mai sus este de părere că femeile ar fi mai fericite, dacă ar schimba pe ici, colo modul lor de a gândi, dar şi specialiştii te atenţionează.

Debbie Mandel, specialist în reducerea stresului, este de părere că doamnele şi domnişoarele ar avea multe de învăţat de la domni şi poate că în acest fel femeile n-ar mai fi mai predispuse decât bărbaţii depresiilor.

Aşadar, iată opt lucruri pe care le poţi învăţa de la sexul tare!

1. Nu da din casă şi nu lua decizii pe baza subiectivităţii prietenelor tale

Probabil că ai şi tu câteva prietene cu care vorbeşti despre relaţia ta. Ce te-ar sfătui un bărbat? Să nu oferi detalii pe care ştii că iubitul tău le-ar vrea păstrate în intimitatea voastră şi nici să nu iei în seamă sfaturile lor, de vreme ce ele nu au auzit decât varianta ta… povestită cu patos. Plus că ele ţin la tine şi poate consideră că meriţi ceva mai bun- alte motive pentru care îţi vor da un sfat subiectiv, în detrimentul relaţiei.

2. Învaţă să te detaşezi şi să nu mai încerci să repari totul singură

Bărbaţii au o anumită nonşalanţă pe care ar fi bine să o împrumuţi şi tu. Atunci când veniţi amândoi de la muncă, iar el se aşează pe canapea şi dă drumul la tv, locul tău nu este în bucătărie gătind sau spălând vasele. Aşează-te şi tu la laptop şi întreabă-l care e planul de bătaie în legătură cu cina voastră. Nu ar trebui să îţi iei tu pe umeri toate responsabilităţile în timp ce el se relaxează. Dacă iubitul nu îţi spală pensulele de machiaj, de ce ar trebui tu să-i calci cămăşile? Sunteţi o echipă care se ajută reciproc, aşa că învaţă să nu mai faci totul singură… chiar de la el!

3. Retrage-te când eşti nervoasă

Un lucru de aur pe care îl poţi învăţa de la bărbaţi este să te retragi atunci când eşti nervoasă. Chiar dacă ai o ploaie de reproşuri şi replici acide cu care eşti gata să-i arzi orgoliul, atitudinea războinică nu te va duce nicăieri. Faptul că îl pui la punct şi îl mai şi umileşti pe deasupra, nu îl va determina să îţi înţeleagă în sfârşit punctul de vedere. Când eşti nervoasă inspiră şi expiră în timp ce te retragi undeva singură. Consideri în mod eronat că atunci când eşti nervoasă vezi de fapt unghiul veridic al problemei. În realitate, gândirea mult mai paşnică pe care o ai după ce te-ai calmat este şi cea raţională, aşa că după ea ar trebui să te ghidezi.

4. Spune clar ceea ce vrei

Inabilitatea lui de a-ţi citi gândurile (sau, dacă vrei, de a prinde apropurile tale) nu spune nimic despre ceea ce simte el pentru tine. Pur şi simplu nu ştie ce vrei. Aşa că data viitoare când faci o glumă cu subînţeles, iar el râde, ia în considerare faptul că îţi apreciază simţul umorului şi nimic mai mult. Dacă nu se conformează, explică-i ce a însemnat gluma şi spune-i exact ceea ce vrei. Abia după ce nici atunci nu se conformează te poţi supăra pe el.

Citeşte continuarea pe următoarea pagină!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească