Ce faci dacă bărbatul pe care îl iubeşti este însurat? Este atent, generos, tandru şi te face să te simţi cea mai importantă femeie
din lume
Crezi că este bărbatul vieţii tale, dar, de fapt, el aparţine unei alte femei.
Cui îi convine situaţia?
Majoritatea femeilor care se îndrăgostesc de un bărbat căsătorit îl cunosc la locul de muncă şi, de cele mai multe ori, sunt mult mai tinere decât acesta. Dar acest lucru nu este o regulă. Bărbatul căsătorit poate fi atractiv pentru femeile care nu îşi doresc o relaţie serioasă şi nu vor să fie controlate, aşa cum cred ele că va face un soţ. Faptul că nu trebuie să locuiască împreună cu acest bărbat le conferă o stare de libertate. Dezavantajele unei legături cu un bărbat însurat, resimţite mai ales de femeile care îşi doresc o familie, constau în faptul că cei doi nu pot fi împreună la ocaziile importante, mai ales de sărbători, sau că trebuie să îşi ascundă relaţia.
Cum începe?
Pentru a te face să treci peste faptul că este însurat, el îţi spune că nu se mai înţelege cu soţia, că nu mai au relaţii intime de mult timp sau că mai stă cu ea doar din milă ori pentru că au copii. Deseori promite că va divorţa de ea. Este posibil ca el să îţi spună adevărul. Însă, cu cât amână divorţul, cu atât sunt mai mari şansele ca el să nu fie sincer. Iar faptul că acesta are o relaţie extraconjugală cu tine ar trebui să te pună pe gânduri. Nu este exclus să-şi păstreze acest „obicei” şi dacă tu vei deveni soţia lui.
De ce te atrag bărbaţii însuraţi?
Psihologii au stabilit unele trăsături comune ale femeilor care acceptă o relaţie cu un bărbat însurat, lăsând la o parte interesul financiar. Studiile arată că aceste femei au un grad scăzut de stimă faţă de sine, care le face să creadă că ele nu pot avea propriul lor bărbat şi atunci se mulţumesc să fie chiar şi pe locul doi. Cu timpul, dacă se complac în această situaţie, aceste femei tind să devină şi mai vulnerabile pentru următorul bărbat din viaţa lor.
Mai sunt şi cazurile în care iubirea se confundă cu nevoia de protecţie şi de tandreţe, sentiment întâlnit mai ales în perioada adolescenţei şi generat de lipsa de iubire din partea tatălui în perioada copilăriei.
„Iubesc un bărbat însurat, dar, deşi suntem împreună de trei ani, simt că nu este pregătit să renunţe la familia lui pentru mine. Îmi spune mereu că soţia lui nu mai înseamnă nimic pentru el, dar că îi este frică să divorţeze de ea pentru că nu vrea să-şi piardă copilul. Are un băieţel de patru ani pe care îl iubeşte foarte mult. Nu pot renunţa la el chiar dacă sunt conştientă că nu ne vom căsători niciodată. Ştiu că un bărbat nu-şi va părăsi niciodată soţia şi copilul pentru amantă.
Chiar dacă simţi că poţi trece cu vederea faptul că el are deja o familie, lucrurile nu sunt aşa de simple. Cu timpul îţi vei dori mai mult şi s-ar putea să suferi dacă el nu va renunţa la soţie. Ca orice femeie, vei dori să vă comportaţi ca un cuplu, să nu vă mai ascundeţi sau să îl poţi prezenta părinţilor tăi. Cu cât situaţia aceasta durează mai mult, cu atât sunt şanse ca el să nu fie serios în privinţa ta.
De ce înşală bărbaţii?
De cele mai multe ori, bărbaţii simt atracţie fizică faţă de alte femei, acestea sunt mereu aranjate, atrăgătoare şi au mai multă grijă de fizicul lor decât soţia. Un alt motiv ar fi nevoia de pasiune. Foarte mulţi bărbaţi şi-au ales soţia pe alte criterii decât cele sentimentale, dar nici nu au curajul de a divorţa atunci când se îndrăgostesc de altă femeie. Iar faptul că unele soţii acceptă sau trec cu vederea foarte uşor faptul că au fost înşelate îi încurajează pe bărbaţii acestora să continue să o facă, pentru că ştiu că vor scăpa uşor.