Copilul tău: Învaţă-l să fie responsabil

De Lumea Femeilor pe

Doar acesta este primul pas către o maturitate de nota zece, nu? Află cum să-i dezvolţi simţul răspunderii, fără să uiţi că este doar un copil
 

Educă-l de mic

De îndată ce este suficient de mare ca să poată înţelege, copilul poate începe să te ajute prin casă.  Asta nu înseamnă să îl pui la munci grele, dar îţi poate aduce un pahar cu apă sau un prosop. Copiii se nasc cu o dorinţă puternică de a ajuta. Încurajează-l, găsind sarcini uşoare, pe care le poate îndeplini. Se va simţi util şi îi va face plăcere.

Răsplăteşte-l, nu-l plăti!

Este o diferenţă de nuanţă, dar una importantă pentru buna creştere a copilului. Nu îl răsplăti, pentru ajutorul dat, oferindu-i cadouri sau bani. Mulţumeşte-i, dar nu îl obişnui să primească ceva la schimb, de fiecare dată când te ajută.

Lasă-l să plătească pentru greşelile lui

Ca părinte, ai tendinţa să îţi protejezi odrasla mai mult decât este cazul. Asta nu înseamnă să îl cocoloşeşti excesiv, ci să intervii, când situaţia devine gravă. Nimeni nu-l va proteja “în lumea adulţi-lor”, iar sarcina ta este să îl pregăteşti cât mai bine pentru viaţă. Aşa că lasă-l să îşi asume responsabilităţi şi consecinţele lor.

Tu eşti primul lui model

Valorile familiei se transmit de la o generaţie la alta. Dar nu este suficient să îi ţii copilului teorii despre responsabilitate. Este mai important ca el să observe că tu le pui  în practică. Până la urmă, tu eşti primul lui model.

Alocaţia lunară

Nu “laşi bani pe mâna copilului”? Greşit. Dă-i o sumă de care să fie direct responsabil. Va greşi, la început,  este normal. Dar mai bine să greşească acum, când viaţa i se pare un joc, decât mai târziu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Ce este embolia cu lichid amniotic - de ce apare și cum se manifestă

Ce este embolia cu lichid amniotic - de ce apare și cum se manifestă