REFERENDUM FAMILIE. Ce înseamnă referendumul pentru redefinirea familiei. Tu ce votezi? | SONDAJ

De Unica.ro pe 17 septembrie 2018
Referendum familie. Senatul a adoptat, marţi, 11 septembrie, proiectul de lege privind modificarea Constituţiei, astfel încât familia să se întemeieze pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, nu între soţi, cum prevede, în formula actuală, articolul 48 al legii fundamentale. Această hotărâre poate deveni definitivă doar prin referendum, anunțat de autorități că va avea loc pe 6 și 7 octombrie.

Demersul are la bază o inițiativă cetățenească de modificare a definiției întemeierii familiei prin căsătorie și aparține Coaliției pentru Familie. La sfârșitul anului 2015, inițiativa a strâns numărul de semnături necesare pentru a iniția un proiect de lege constituțională și este sprijinită activ de Biserica Ortodoxă Română, în timp ce  organizațiile care apără drepturile omului văd în această inițiativă o restrângere flagrantă a drepturilor comunității LGBTQ+.

Referendum 2018. Cum se va desfășura referendumul pentru redefinirea familiei în 2018

Referendumul din 6 și 7 octombrie va fi organizat în baza Legii 3/2000, care nu a mai fost actualizată din 1991, ceea ce înseamnă că nu va exista validarea CNP-ului, în sistem centralizat, pentru a asigura că nu există voturi duplicate și nu se va filma procedura de numărare a voturilor pentru a preveni eventuale abuzuri în acel proces.

Referendumul va fi considerat valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente, iar rezultatul va fi considerat valid dacă opţiunile pentru sau contra revizuirii reprezintă cel puţin 25% din totalul voturilor. Practic, pentru ca referendumul să producă efecte, este nevoie de prezența la vot a 5.67 milioane de români, iar 4,72 milioane dintre voturile acestora trebuie să fie considerate valide.

Veți vota pentru modificarea Constituției astfel încât familia să se întemeieze pe "căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie" și nu "între soți", cum prevede în formula actuală?
  • Da (47%, 310 Voturi)
  • Nu voi participa la referendum (33%, 214 Voturi)
  • Nu (20%, 134 Voturi)
Loading ... Loading ...

Pentru organizarea referendumului privind schimbarea definiției familiei în Constituție, Ministerul de Finanțe va aloca Guvernului 200 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, adică aproximativ 43 de milioane de euro, fonduri care sunt destinate, în același timp, intervențiilor de urgență în caz de calamități naturale.

Citește și:

VIDEO: Ce spun românii despre referendumul pentru familie din octombrie?

Carmen Brumă, despre referendumul pentru redefinirea familiei

Ce părere are Amalia Enache despre referendumul pentru redefinirea familiei

Uranus, planeta marilor schimbări, intră în Taur pentru următorii 8 ani

Uranus, planeta marilor schimbări, intră în Taur pentru următorii 8 ani