Primele imagini de la botezul Prințului Louis. Kate Middleton radiază de fericire!

De Unica.ro pe 09 iulie 2018
Dacă la nașterea Prințului Louis de Cambridge (2 luni jumătate), mezinul Prințului William (36 ani) și al lui Kate Middleton (36 ani), toată lumea a fost ațintită în fața televizoarelor și mulți au așteptat chiar în fața maternității, iată că azi, la botez, lucrurile par să stea cu totul diferit.

Ducii de Cambridge au optat pentru o ceremonie intimă, la care au participat doar cei apropiați, familie și prieteni. De altfel, Kate Middleton a și anunțat că vrea să se retragă o perioadă din viața publică, să intre în concediu de maternitate, și, cel puțin până la toamnă, să o lase pe proaspăta soție a Prințului Harry (33 ani), Meghan Markle (36 ani), să fie în atenția presei.

Cu toate acestea, era de așteptat ca botezul micuțului prinț să atragă curiozitatea jurnaliștilor de pretutindeni, astfel încât evenimentul nu a trecut neobservat, oricât de simplu ar fi fost organizat. Iată primele imagini de la botezul Prințului Louis, imagini în care putem vedea o parte din familia regală britanică ajungând la Capela Sf. James pentru creștinarea micuțului Louis.

Îmbrăcată în alb, și cu un zâmbet mare pe față, Ducesa de Cambridge pare foarte fericită, în primele imagini de la eveniment, și, mai mult decât atât, pare că s-a refăcut total după cea de-a treia naștere și că a revenit la silueta sa obișnuită.

În imagini îi mai putem vedea și pe Charles (69 ani) și Camilla (70 ani), pe Prințul William, bineînțeles, dar și pe frățiorii Prințului Louis, Prințesa Charlotte (3 ani) și Prințul George (5 ani).

Foto deschidere – instagram.com/queenleonor

Povestea frumoasei polițiste care dirijează circulația în Piața Victoriei din București

Povestea frumoasei polițiste care dirijează circulația în Piața Victoriei din București