Cătălin Botezatu, cea mai profitabilă vedetă în 2010

.

Cătălin Botezatu încheie anul 2010 cu un bilanţ pozitiv: este cea mai profitabilă vedetă din România. Fiecare proiect în care designerul s-a implicat a avut parte de succes…
… astfel încât mari companii şi branduri internaţionale se luptă să semneze cu acesta contracte importante.

2010 a însemnat pentru Cătălin Botezatu debutul ca şi vedetă de televiziune. În primăvară a fost unul din concurenţii emisiunii „Dansez pentru tine”. Sezonul s-a bucurat de audienţe maxime, un mare merit avându-l şi prezenţa designerului care a ţinut telespectatorii cu ochii aţintiţi spre ecranul televizoarelor, în fiecare ediţie de vineri seară. Pentru Pro TV, Cătălin Botezatu a participat şi la emisiunea „Serviţi, vă rog”, episod care, mulţumită audienţelor ridicate, a fost reluat nu mai puţin de patru ori.

Vara, Cătălin Botezatu a adus Antenei 1 cele mai mari audienţe estivale, graţie reality-show-ului „Burlacul”. Avându-l în prim-plan pe râvnitul burlac Cătălin Botezatu, producţia a atras un interes extraordinar din partea publicului devenind cea mai urmărită emisiune în istoria programelor estivale ale postului Antena 1.

Cariera în televiziune a designerului continuă, spre finalul anului, cu un nou proiect de amploare: prima ediţie românească a celebrului show Next Top Model. Producţia care va fi lansată în 2011 se anunţă a fi grandioasă.

Chiar dacă a fost implicat, mai bine de 9 luni în proiecte de televiziune, filmând în locaţii exotice, în capitale europene sau în oraşe din România, Cătălin Botezatu a rezervat timp şi pentru proiectele fashion. În 2010 a avut peste 300 de prezentări de modă, atât în ţară, cât şi în străinătate, unele desfăşurându-se în lipsa acestuia.
Cătălin Botezatu a prezentat cele mai recente colecţii în cadrul festivalurilor de modă internaţionale şi a evenimentelor speciale precum: deschiderea campionatului mondial de schi de la Kitzbuhel, Milano Fashion Week, Rome Fashion Week, Men’s Fashion Europe, Sofia Fashion Week, New York Couture Fashion Week, Seattle Fashion Week, Caribbean Fashio Week, Iceland Fashion Week.

O nouă realizare în cariera designerului ţine de parfumul feminin B Fatale pe care l-a lansat în primăvară. Apa de toaletă s-a epuizat deja din stoc, devenind cel mai de succes parfum lansat până acum de un designer român.

Citeşte continuarea pe libertatea.ro!

Foto: arhiva Ringier

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton