Michael Douglas, acuzat de hărţuire sexuală

Lanțul personalităților mondene acuzate de hărțuire sexuală tinde să devină din ce în ce mai lung și mai greu. Ultima celebritate care completează lista este chiar actorul Michael Douglas care, conform people.com, este acuzat de hărţuire sexuală, într-un articol care urmează să apară în presă.

Michael Douglas a ales să dezmintă viitoarea știre într-un interviu acordat pentru Deadline.com. Îndrăgitul actor, în vârstă de 73 de ani, se bucură de o reputație foarte bună atât în industria filmului, cât și ca membru de familie și nu dorește ca aceste zvonuri să-i păteze imaginea creată în atâția ani de zile. Michael Douglas susține că o fostă angajată îl acuză că, în urmă cu 32 de ani, acesta “s-a masturbat în faţa ei” şi “a vorbit foarte murdar despre ea cu prietenii lui”: “Este o minciună totală, un neadevăr. Recunosc un limbaj colorat, dar să mă masturbez în faţa ei? Este ceva de care am auzit abia anul trecut. Nu este o expresie asociată anilor ’80. Aşa că m-am gândit că treaba pute” – a declarat actorul în cadrul interviului. Totodată, actorul, care se bucură de o căsnicie liniștită alături de Cathrine Zeta-Jones și este tatăl a trei copii, unul dintre aceștia provenit din căsătoria anterioară cu actrița Diandra Luker, nu-și dorește ca familia sa să devină ținta unor atacuri și comentarii din această cauză.

At the Taj Mahal with the three other “Wonders of the World” in my life❤️

A post shared by Catherine Zeta-Jones (@catherinezetajones) on

Michael Douglas a fost anunțat de avocatul său că urmează ca în presă să apară acest articol care-l acuză de hărțuire sexuală, prin urmare, actorul a preferat să anunțe înainte că știrea este falsă, argumentând: „Nu-mi pot imagina decât că asta a apărut acum pentru a răni pe cineva sau pentru ca cineva să beneficieze de vreun contract de la o editură, pentru a scrie ceva despre mine”.

Michael Douglas si Catherine zeta-jones

De asemenea, Michael Douglas și-a exprimat solidaritatea față de victimele abuzurilor sexuale: „Susţin mişcarea #Metoo cu toată inima. Am susţinut mereu femeile. Acesta este, însă, un tip de pas care poate cauza mişcării. Să fii acuzat, fără a avea şansa de a te apăra la tribunal, să nu ai informaţia în faţa ta, să fi capabil să argumentezi sau să te aperi. Știu că nu există nicio şansă să văd o dovadă din partea acuzatoarei.” – a avertizat îndrăgitul actor.

Citește și – Michael Douglas a învins cancerul!

Citește și – Kirk Douglas, imagini memorabile la aniversarea de 101 ani. Care este secretul longevității sale

Sursă foto: Hepta, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: