Meghan Markle și Kate Middleton, prima ieșire în public singure

De Oana Dinu pe 14 iulie 2018
Citește și:

Meghan Markle și Kate Middleton, prima ieșire în public singure. Unde vor merge cele două Ducese, fără să fie însoțite de prințul Harry și prințul William.

Meghan și Kate au mai participat împreună la diferite acțiuni, dar niciodată nu au fost singure, așa cum se va întâmpla de această dată.

Cele două vor merge împreună la finala feminină de tenis de la Wimbledon, acolo unde americanca Serena Williams, 36 de ani, locul 183 WTA, și nemțoaica Angelique Kerber, 30 ani, locul 10 WTA, se vor duela pentru câștigarea turneului de Grand Slam.
Cea mai bună jucătoare de tenis din toate timpurile este o prietenă apropiată a lui Meghan Markle. Aceasta a mai susținut-o din tribune pe Serena, chiar dacă pe atunci nu avea un titlu regal: „Acum mă susține dintr-un rol diferit, dar prietenia noastră a rămas exact aceeași” le-a spus Williams reporterilor după ce prezența lui Meghan a fost confirmată de Palatul Kensington.
Fosta actriță americană a fost fotografiată la Wimbledon în mai multe rânduri, inclusiv în vara anului 2016, atunci când l-a întâlnit pentru prima dată pe prințul Harry.
meghan markle wimbledon 2016

Serena a declarat emoționată că „așteaptă cu nerăbdare” venirea lui Meghan la Wimbledon pentru că ele „au avut întotdeauna o prietenie minunată” și „s-au susținut mereu una pe cealaltă”, conform presei internaționale.

Meghan și Serena s-au cunoscut în 2010, la Super Bowl, și au participat împreună la același eveniment în 2014. Ele s-au întâlnit și la nunta regală a Ducilor de Sussex din luna mai, acolo unde jucătoarea de 36 de ani a fost însoțită de soțul ei, Alexis Ohanian.
Meghan Markle și Kate Middleton, prima ieșire în public singure

Ana Ularu și Keanu Reeves la premiera filmului “Siberia”. Românca a arătat senzațional

Tom Cruise, cascadorii din ce în ce mai riscante pentru noul său film

Sursă foto: hepta.ro

 
Dovada clară că Iulia Vântur și Salman Khan au o relație apropiată

Dovada clară că Iulia Vântur și Salman Khan au o relație apropiată