Laura Cosoi, la doi ani de la nuntă: „Copiii vin atunci când trebuie, când suntem pregătiți“

Laura Cosoi (35 de ani) are parte de o vară plină. Plină de vacanțe și călătorii. Vedeta tocmai s-a întors dintr-o vacanță petrecută pe Coasta Amalfi alături de soțul ei, Cosmin, care și-a serbat acolo ziua de naștere, și urmează să penduleze între Maramureș, Ardeal, București și Malta. Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean vor aniversa în august doi ani de la căsătoria lor și vorbesc în exclusivitate pentru Unica.ro despre felul în care vor sărbători nunta de bumbac și despre planurile lor de a-și mări familia. Vor avea un copil, așa cum s-a tot vehiculat?

 

Care sunt planurile tale pentru vara asta, Laura?

Am avut un început de vară foarte aglomerat , nu ne-am făcut planuri de vacanță. În general, nu ne putem organiza foarte bine datorită proiectelor în care suntem implicați, dar am reușit să petrecem câteva zile la Iași, apoi am fost în Italia, am vizitat Roma și Coasta Amalfi de ziua lui Cosmin. Acum, în momentul acesta, suntem în Maramureș, pornim spre București, unde vom mai sta câteva zile. Apoi mergem în Ardeal, de-acolo în Malta și din Malta ne întoarcem în Ardeal, unde o să mai stăm câteva zile, după care venim la București, pentru că eu o să încep repetițiile pentru un spectacol. Și, apoi, undeva la mare, dar nu știu foarte multe detalii despre asta încă.

 

Laura Cosoi mireasa rochie alba voal Foto: lauracosoi.ro

 

3 dos și 3 don’ts pentru o vară reușită:

O vară reușită pentru mine este aceea în care stau cu prietenii, dorm, citesc, stau la umbră și, în general, are legătură cu locurile negalomerate, dar și cu oamenii dragi.

În curând, se împlinesc doi ani de când te-ai căsătorit cu Cosmin. Cum e viața de femeie măritată? Ce s-a schimbat?

Nu cred ca s–a schimbat nimic. Împlinim doi ani de căsătorie, adică nunta de bumbac, și cred că e firesc să nu simți neapărat că se schimbă ceva, cred că se așază mai mult totul, nu are dinamică neapărat, cât se așază în matcă.

Cât de romantici sunteți tu și soțul tău? Vă aniversați data căsătoriei, data zilei în care v-ați cunoscut, vă faceți surprize?

Sigur că da, întotdeauna. Nu neapărat bifăm, dar întotdeauna când se întâmplă ceva important în viața noastră, încercăm să nu trecem cu vederea. Surprizele constau într-o cină romantică sau, de exemplu, anul trecut, la nunta de hârtie, Cosmin mi-a dăruit un inel din hârtie, un cocor, un origami, pentru că noi am avut cocorii ca tematică la nunta din Ardeal, deci genul ăsta de cadouri. Și anul ăsta am și eu ceva special pentru el, dar nu pot să zic pentru că ar afla înainte sa-l primească.

Cum ai învățat să le răspunzi celor care te întreabă dacă vă doriți copii și când o să vină?

Da, întotdeauna suntem întrebați despre copii, dar nu doar noi, bănuiesc. Copiii vin atunci când trebuie, când suntem pregătiți. Nu e un lucru nici care să ne preseze și nici care se întâmplă doar așa că… întreabă ceilalți. Se întâmplă când trebuie să se întâmple.

Ce ar trebui să încerce o femeie măcar o data în viață?

Nu știu, să tacă! Glumesc! În cazul meu, cel puțin, măcar o dată, să încerc să nu controlez lucrurile.

Laura Cosoi si cosmin miri

Foto: lauracosoi.ro

 

Până la 35 de ani, ai aflat că…

Am aflat că e important să-ți păstrezi credința în Dumnezeu, că familia e cel mai important lucru, că trebuie să crezi în lucrurile pe care ți le dorești și se vor întâmpla. Că singur faci alegeri de care răspunzi apoi și e important să faci alegeri înțelepte, că timpul de calitate e cel la care țin cel mai mult și pe care nu-l pot cumpăra.

Când ești nervoasă, preferi să te descarci…

Când sunt nervoasă, nu cred că mă descarc, încerc să mă liniștesc, nu să răbufnesc.

Cea mai recentă achiziție de care ești foarte mândră e…

Mi-am luat o vestă foarte frumoasă de la un târg de vechituri din Maramureș.

Cea mai recentă lecție învățată e…

Să creezi un univers al tău alături de oamenii dragi.

Ai avut două petreceri de nuntă foarte reușite. Ți se întâmplă sa le dai sfaturi legate de organizare prietenelor tale care urmeaza sa se căsătorească?

Încerc să nu dau sfaturi, dar, dacă sunt întrebată, evident că le răspund . Cred că am căpătat ceva experiență după cele două evenimente importante din viața noastră și nu a fost simplu, pentru că noi ne-am descurcat singuri, în trei luni am organizat două nunți. Pentru nunta din Ardeal am facut totul pe o insulă care nu era amenajată, așa că ceva știm, dar am serialul Vertical Wedding pe YouTube, care asta reprezintă – sfaturi pentru viitorii miri.

Ce nu trebuie să lipsească de la o nuntă?

De la o nuntă evident nu trebuie să lipsească nuntașii și familia.

Tu ți-ai păstrat rochia de mireasă?

Sigur că mi-am păstrat rochia de mireasă făcută de Stephan Pelger. Este o operă de artă, n-aș putea s-o dau. Am avut o singură rochie de mierasă, dar două voaluri, și pe amandouă le-am păstrat.

Care e cea mai mare dorință în momentul de față?

Nu cred că am o dorință foarte mare acum, pur si simplu las așa lucrurile să se întâmple, să mă bucur de ce am.

 

Citește și – Laura Cosoi: Bloggingul e parte din tot ce sunt acum

Citește și – Dana Rogoz, Andreea Raicu și Laura Cosoi, strălucitoare pe covorul roșu de la Cannes 2017

 

Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: