Johhny Depp își acuză fosta soție de violență

De Oana Savin pe 01 august 2018
Actorul Johnny Depp își acuză fosta soția, Amber Heard, că l-a lovit de două ori cu pumnul în față, penru că a întârziat la petrcerea de ziua ei în aprilie 2016.

Starul de la Hollywood în vârstă de 55 de ani, a făcut aceste acuzații în cadrul unui proces împotriva ziarului The Sun, pe care îl acuză de defăimare, potrivit Mirror.

Depp a dat în judecată publicația, în urma unui articol apărut în aprilie 2018 în care apărea ca fiind o persoană căreia îi place să bată femeile. De asemenea, i-a fost criticată perfoamanța în „Harry Potter spin-off Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald”.

Documentele depuse de avocații actorului arată că acesta a întârziat doouă ore la cina organizată de Amber în aprilie 2016. Heard (32 ani), a început să îl critice că a întârziat.

Citește și: Jennifer Lopez, recompensată cu premiul Michael Jackson Video Music Vanguard

Avocații susțin că Depp „nu era beat și nici nu consumase droguri” și se afla în pat în momentul în care „dna Heard, care băuse, a devenit agresivă și violentă…și l-a lovit de două ori cu pumnul în față”.

Atunci, actorul s-a apărat, ținând-o de mâini penru a o opri din a-l lovi și i-a spus să înceteze.

El a dat-o la o parte de pe pat și i-a spus că pleacă și că nu ar trebui să meargă după el”, se mai arată în documentele depuse la judecătorie.

De asemenea, Depp s-a mai referit la o ceartă pe care a avut-o cu fosta sa soție în mai 2016, pe care Amber a citat-o atunci când a cerut un ordin de restricție împotriva lui Johnny, după ce au depus cererea de divorț.

În acel moment, Heard l-a acuzat pe Depp de „atac violent” în apartamentul lor din Los Angeles, după ce ar fi aruncat în ea cu telefonul mobil și ar fi lovit-o în față cu el.

În documentele recente depuse în instanță, Johnny a inclus li o depoziție a doi ofițeri de poliție care au afirmat că femeia nu avea niciun semn pe față când au ajuns la locul incidentului.

Citește și: Cum își va petrece ziua de naștere Meghan, acum că este ducesă

În momentul în care Amber a țipat, echipa de securitate a lui Dep a intrat în grabă în apartament.

Oamenii de la securitate au observat cum Depp stătea în bucătărie, departe de dna Heard. În acel moment, ea a strigat, ”Încetează să mă mai lovești, Johhny”, la telefon. El nu avea cum să o lovească deoarece se afla la șapte metri distanță de ea”, se arată în documentele depuse de avocații actorului.

Avocatul fostei soții a starului neagă toate aceste acuzații.

Johhny Depp și Amber Heard s-au cunoscut în 2011, pe platourile de filmare ale „The Run Diary”. S-au căsătorit în Los Angeles în 2015 și au depus actele de divorț în mai 2016. Divorțul a fost pronunțat în ianuarie 2017, după ce au ajuns la o înțelegere.

Sursă foto: Hepta

Dovada clară că Iulia Vântur și Salman Khan au o relație apropiată

Dovada clară că Iulia Vântur și Salman Khan au o relație apropiată