Jane Fonda regretă operațiile estetice

De Oana Savin pe 26 septembrie 2018
Actrița americană Jane Fonda a dezvăluit că detestă faptul că și-a făcut operații estetice. Totuși, ea spune că a apelat la aceste intervenții deoarece nu se simțea bine în pielea ei.

Mă bucur că arăt bine pentru vârsta mea, dar am făcut operații estetice”, a dezvăluit actrița într-un nou documentar numit „Jane Fonda in Five Acts”.

Nu voi minți în legătură cu asta”, a completat ea.

Pe de o parte urăsc faptul că am simțit nevoia să mă alterez fizic pentru a mă simți bine. Îmi doresc să nu fi fost așa. Iubesc fețele bătrâne. Iubesc fețele pe care se vede trecerea timpului. Am iubit fața Vanessei Redgrave”, a explicat actrița.

Citește și: Bill Cosby a fost condamnat la închisoare pentru agresiune sexuală

Aș vrea să fi fost mai curajoasă. Dar sunt cine sunt”, a admis Fonda.

Însă nu doar procedurile medicale i-au dat aspectul tânăr, au ajutat și exercițiile fizice. Jane spune că face Pilates, „doar că puțin mai încet acum”.

Când stau dreaptă este cu totul altceva. Vârsta ta este mai puțin cronologică și ține mai mult de atitudine”, a precizat actrița americană.

Jane Fonda s-a născut pe 21 decembrie 1937. Ea este actriță, scriitoare, activist politic, model și profesor de fitness american. A cunoscut faima în anii 1960, cu filme precum Barbarella și Cat Ballou . A câștigat două premii Oscar și a primit mai multe premii și alte nominalizări. La 15 ani de retragere din lumea filmului, a revenit în 2005 cu Monster in Law, urmat de Georgia Rule doi ani mai târziu. De asemenea, a produs și a jucat în mai multe videoclipuri de promovare a exercițiilor de fitness lansate între 1982 și 1995.

Citește și: George Michael ar fi încercat să se sinucidă de patru ori

Fonda este activistă pentru mai multe cauze politice, una dintre cele mai notabile și controversate a fost opoziția ei față de Războiul din Vietnam. De asemenea, a potestat față de Războiul din Irak și violența împotriva femeilor. S-a descris ca fiind liberală și feministă. În 2005, Fonda a lucrat alături de Robin Morgan și Gloria Steinem pentru a fonda „Women’s Media Center”, o organizație care lucrează pentru a amplifica vocile femeilor în mass-media prin intermediul advocaturii, mass-media și pregătirii pentru conducere. Din 2001, după divorțul de Ted Turner, Fonda a redevenit creștină. A publicat o autobiografie în 2005.

Sursă foto: Shutterstock

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"