Iulia Albu a vorbit despre iubitul său misterios

De Mădălina Manole pe 03 octombrie 2018
Iulia Albu și-a făcut curaj și a vorbit despre relația pe care o are cu misteriorul bărbat care-i este alături de aproape trei ani, dar și despre căsătorie. Totodată, aceasta a povestit în ce relații este cu fostul său soț, Mihai Albu.

Iulia Albu, pe cât este de excentrică în vestimentație și acidă în replici, pe atât este de discretă cu viața sa personală, prin urmare fashion editorul nu i-a dezvăluit nici până acum identitatea celui care îi este alături de trei ani: „Am iubit de trei ani, el se ocupă cu niște afaceri, dar nu are nicio treabă cu moda. S-a mutat aici, în România. Nu eu trebuie să mă gândesc la căsătorie. Nu ne grăbim. Nu înseamnă nimic un act, am mai trecut prin asta, o dată”, – a dezvăluit Iulia Albu.

Iulia Albu, în vârstă de 37 de ani, a fost căsătorită cu Mihai Albu, binecunoscutul designer de încălțăminte, și au împreună o fetiță pe nume Mikaela, care a împlinit 8 ani. Cei doi au divorțat la începutul anului 2013 și nu au reușit niciodată să fie în relații foarte bune: „Mihai își vede fetița la două-trei săptămâni, fetița este în clasa a 3-a și a fost ziua ei ieri. Am fost doar la o ședință cu părinții și m-am dus după filmări, deci aveam o costumație inedită. La început oamenii ziceau că sunt nebună, dar nu eram orice nebună, eram nebuna cu găina. Era o găină foarte drăguță. Mă duceam cu ea peste tot. Acum am doi cocoși și o găină, dar nu îi mai țin la mine acasă. Le văd cam o dată la două luni. Iubitul meu nu îmi ia trandafiri, știe că nu îmi plac trandafirii” – a mai povestit Iulia Albu la TV.

Iulia Albu se remarcă în ultimul timp prin comentariile acide pe care le face pe blogul său personal cu privire la ținutele celebrităților noastre. Printre vedetele comentate spumos de fashion editor se numără și Andreea Bălan, Mihaela Rădulescu, Valentina PelinelMihai BendeacSmiley, dar și Anamaria Prodan, și Cezar Ouatu pentru apariția de la X Factor din Marea Britanie

 Citește și – Misha a vorbit pentru prima oară despre divorțul de Connect-R

Citește și – Horia Brenciu, dezvăluiri despre începuturile carierei: “Eram un burete uscat”

Sursă foto: Instagram

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"