Informații de la naștere care îți influențează sănătatea

Poate ai impresia că dacă mănânci corect, faci mișcare și stai departe de vicii ești sănătoasă, însă lucrurile nu stau chiar așa. Vezi cum îți influențează sănătatea modul în care ai venit pe lume.

Istoricul familial poate da indicii serioase despre moștenirea ta genetică, dar la fel de importante sunt și ordinea în care te-ai născut, greutatea pe care ai avut-o la naștere și câți ani avea mama ta în acel moment.

Cum te afectează greutatea de la naștere

Dacă atunci când te-ai născut aveai mai mult de 5 kilograme și mai puțin de 2,5 kilograme, ai un risc mai mare de a suferi de probleme cu vederea, de auz sau cognitive, potrivit prevention.com. Aceste afecțiuni pot apărea în prima parte a vieții, susțin cercetătorii britanici, care au analizat mai bine de 400.000 de oameni. Specialiștii de la Universitatea din Manchester susțin că problemele cognitive și senzoriale pot apărea deoarece nu ai primit nutrienții necesari înainte de naștere.

Efectele vârstei mamei asupra sănătății tale

Dacă mama ta avea peste 30 de ani atunci când te-a născut, riscul să suferi de depresie sau anxietate la 20 de ani este mai mare, potrivit unui studiu al Asociației Americane de Psihologie. Femeile născute de mame care aveau peste 30 de ani aveau un nivel de stres mai mare decât cele mai tinere. Autorii studiului au susținut că legătura mama-fiică este afectată de diferența de 30 de ani, iar relația dintre cele două este mai tensionată și mai stresantă. În plus, mamele în vârstă au un risc mai mare de a suferi de probleme serioase de sănătate atunci când fiicele lor sunt tinere, un alt factor care contribuie la apariția depresiei.

Ce spune ordinea în care te-ai născut în familie despre sănătatea ta

Dacă ești primul născut în familie, riscul de a avea probleme cu kilogramele în plus este mai mare, potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii suedezi pe 13.000 de perechi de surori. Oamenii de știință au constatat că primii născuți aveau un risc cu 29% mai mare de a fi supraponderali, iar riscul de obezitate era de 40%. Specialiștii nu știu cauza exactă a acestei situații, însă cred că are de-a face cu circulația sângelui la nivelul placentei. În timpul primei sarcini, vasele de sânge sunt mai înguste, astfel că nutrienții nu ajung la făt la fel de ușor ca în timpul celorlalte sarcini.

Sursa foto: 123rf.

Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Sănătate

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: