4 machiaje naturale pentru ziua de Crăciun

De Erika Chivu, pe

Vrei să arăţi cât mai bine la întâlnirea cu rudele şi prietenii, dar nu poţi purta un machiaj sofisticat de seară. Iată 4 machiaje de zi cu care vei face senzaţie la masa de Crăciun.
Pe lângă fondul de ten şi pudra în nuanţa potrivită, îţi mai trebuie mascara, ruj, creion pentru ochi şi fard de pleoape în culorile preferate. Rămâne la alegerea ta dacă îţi evidenţiezi ochii şi colorezi buzele mai natural sau invers.
Dacă îţi surâde prima variantă, urmează exemplul Oliviei Wilde, care ştie mereu cum să-şi scoată în evidenţă ochii superbi fără să pară că depune prea mult efort în acest sens. Ea poartă un machiaj cateye simplu, realizat cu tuş negru şi mascara, iar buzele sunt foarte discret colorate. Acest gen de machiaj se potriveşte unui ten de porţelan, deci ai nevoie de un fond de ten bun, iar la fardul de obraz este mai bine să renunţi dacă nu ai în trusă ta un piersiciu foarte pal.
În schimb, Carey Mulligan a ales să-şi scoată în evidenţă buzele cu un ruj de un roşu intens, în timp ce ochi sunt doar puţin machiaţi, cu mascara, o linie fină de tuş pe pleoapa superioră, şi un waterline maroniu pe cea inferioară. Un machiaj potrivit blondelor cu ten impecabil.
Între cele două extreme se situează machiajele purtate de Katie Holmes şi Kate Middleton. Ambele şi-au machiat discret, atât ochii, cât şi buzele. Katie a pus accentul pe gene, care sunt foarte lungi şi îi fac ochii foarte frumoşi, chiar dacă poartă numai un tightline negru şi puţin fard deschis la culoare pentru mai multă lumină în priviri.
Ducesa Catherine a optat pentru un fard închis la culoare, mascara şi un ruj foarte natural. Un machiaj care îi vine foarte bine – de altfel se ştie că preferă machiajele foarte naturale.
Katie Holmes, Carey Mulligan, Olivia Wilde, Kate Middleton
Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!