Cosmina Păsărin e o femeie tonică, plină de energie, care nu se sfieşte să spună lucrurilor pe nume. E preocupată de felul în care arată şi deţine mici secrete de…
… beauty pe care ni le-a împărtăşit.
Arăţi foarte bine! Cum reuşeşti să te menţii în formă?
Fac foarte mult sport, sunt o persoană foarte activă şi am un program foarte încărcat.Toate aceste lucruri îmi ajută metabolismul să ardă toate grăsimile. Mai am şi perioade în care consum suplimente nutritive, pentru a fi în formă maximă.
De curând, am devenit şi imaginea unui astfel de produs, ce poartă numele Slimero. Este un produs 100% natural care îmi ajută organismul să combată grăsimile, blocând asimilarea acestora şi stimulând eliminarea lor eficientă. Combinat cu sport şi cu o alimentaţie echilibrată, acest produs dă super-rezultate şi îl recomand tuturor femeilor care vor să învingă în lupta cu kilogramele.
Faci sport sau eşti adepta metodelor de slăbit din centrele specializate?
Ori de câte ori am avut ocazia am spus că sunt un mare fan al sportului. Îl practic ori de câte ori este posibil, mai puţin pe perioada verii când, trebuie să recunosc , nu am foarte multă energie din cauza temperaturilor ridicate. Din câte ştiu, aşa se şi procedeaza corect: faci sport toamna şi primăvara şi vara…te bucuri de rezultate!
În centrele specializate nu ajung niciodată în primul rând pentru că nu prea cred în acele metode de slăbire şi, în al doilea rând, pentru că prefer să consum acel timp făcând sport – este mult mai sănătos din toate punctele de vedere.
Ai ţinut vreodată o dietă? Dacă da, care?
Urăsc dietele! Mă obosesc şi îmi mănâncă toată energia. Prima dată, singura de altfel când am ţinut dietă, în jurul vârstei de 18 ani, am constatat că nu îmi fac niciun bine: mă înfometam, îmi pierdeam energia şi eram foarte nervoasă din cauza faptului că nu mă alimentam cum trebuie. Atunci am aplicat altă strategie: am început să fac sport şi în acest fel am putut să mănânc orice, oricând. În felul acesta am reuşit să scap de această luptă cu kilogramele care ne chinuie zilnic pe noi, femeile. Acesta a fost preţul plătit, iar dacă fac o scurtă analiză este chiar un preţ corect.
Cât de des mergi la salonul de înfrumuseţare?
Nu mai merg deloc în saloanele de înfrumuseţare. Am adunat lângă mine oameni care au grijă de imaginea mea: un super hairstylist şi un make-up artist foarte talentaţi. În felul acesta am mereu parte de servicii de calitate şi mai ales de intimitate.
Citeşte continuarea în pagina următoare!Ce ritual de beauty ai seara, înainte de culcare?
Tenul este pentru noi, femeile, ca o carte de vizită. Toate ştim cât de importantă este curăţarea şi hidratarea tenului înainte de culcare. Şi eu sunt una dintre acele femei care nu sare niciodată peste acest capitol. Folosesc demachiant, tonic, cremă de noapte şi cremă de ochi. La fel procedez şi înainte de a îmi aplica make-up-ul. Trecerea timpului nu iarta pe nimeni. Recunosc faptul că înainte nu dădeam atât de mare importanţă acestor aspecte, însă acum observ că de la an la an sunt din ce în ce mai atentă la astfel de detalii.
Care sunt cosmeticele de care eşti dependentă şi pe care le ai mereu în portfard?
Produsele cosmetice care nu îmi lipsesc din geantă sunt rimelul, anticearcănul şi gloss-ul de buze.
Foloseşti produse cosmetice de lux sau apelezi şi la variantele clasice, ale bunicii?
Folosesc de câţiva ani şi produse ale unor branduri celebre de cosmetice, dar recunosc faptul că sunt în acelaşi timp şi un mare fan al variantelor clasice de întreţinere a frumuseţii: măşti cu miere,argilă etc.
Foloseşti acelaşi parfum de ani buni sau te plictiseşti şi le schimbi des? Care sunt preferatele tale?
Am un parfum pe care îl folosesc de 10 ani şi de care nu mă despart nicoidată: Gucci-Rush. Este de altfel şi unul din obietele cumpărate cu primii bani câştigaţi, iar de atunci i-am rămas fidelă. Din când în când mai schimb aroma folosind şi alte parfumuri: Fleurs de Cerisier-L’Occitane, Lanais-Anais, Noa-Cacharel, Cheapandchic-Moschino,Blu-Bvlgari şi lista poate continua.
Ai şi tu probleme ca orice femeie cu celulita şi vergeturile? Dacă da, cum le combaţi?
Toate femeile au celulită, doar că unele au mai multă, iar altele mai puţină. Eu cred că i-am dat de cap cu o metodă care la mine a dat rezultate: la 18 ani, când vă spuneam că m-am apucat mai serios de sport, am încetat să mai consum băuturi răcoritoare carbogazoaze, deoarece acestea conţin foarte mult zahăr. De asemenea, nu mănânc niciodată chipsuri şi nici alte produse care pot face loc celulitei pe corpul meu. Despre vergeturi nu vă pot spune prea multe pentru că scăderi bruşte de greutate nu am avut, am slăbit întotdeauna făcând mişcare şi în felul acesta am reuşit să controlez cât de cât procesul.
Citeşte continuarea în pagina următoare!Cum îţi place să te răsfeţi atunci când eşti foarte obosită?
Somnul este cel mai bun „prieten” al meu. După întâmplarea cu TVR, toată lumea ştie ca eu de ani buni lucrez ca MC. Ceea ce nu se ştie însă este că programul pe care îl am în weekend-uri este foarte dur: petrec foarte mult timp în maşină, în avioane şi în cluburi şi dorm extrem de puţin.
De aceea, când ajung acasă după un weekend plin, singurul lucru de care am nevoie este multă linişte. Mă bucur de odihnă nu înainte de a face o baie fierbinte, timp în care ascult muzică ambientală.
Ce femeie este pentru tine etalon al frumuseţii?
Îmi place această întrebare pentru că îmi dă ocazia să spun încă o dată că nu sunt de acord cu felul în care femeile din România înţeleg şi trateazp acest subiect: frumuseţea. Isteria silicoanelor a întrecut orice limită. Aşadar, iubesc frumuseţea naturală. Îmi vine acum în minte actriţa Charlize Theron.
Care este stilul vestimentar pe care îl adopţi şi care te reprezintă?
Stilul vestimentar pe care îl adopt este întotdeauna unul foarte lejer şi foarte fresh. Încerc mereu să port haine cât mai comode, care să se asorteze perfect cu personalitatea mea. În plus, este evident faptul că am grijă să fiu mereu „în tendinţe”.
Ce părere ai despre hainele vintage? Ţi-ai cumpărat vreodată aşa ceva?
Îmi plac foarte mult hainele şi accesoriile vintage. Ori de câte ori am ocazia merg la târgurile vintage pentru a achiziţiona astfel de obiecte şi piese vestimentare.
Ce nu ştie lumea despre tine, dar ai vrea să se afle?
Sunt un om care iubeşte mult ceea ce face, dar probabil oamenii ştiu deja acest lucru pentru că în toţi aceşti 9 ani de când lucrez în showbiz, nu am renunţat o clipă să îmi doresc să fac televizune. Simt că locul meu este acolo, în faţa camerelor de filmat. Îmi place să muncesc, iar când nu o fac, sunt tristă. Îmi place să fiu independentă.
Mai mult decât atât, contrar imaginii care mi s-a creat de multe ori, sunt un om care îşi asumă tot ce a făcut, cu bune şi rele, o persoană sinceră, directă, veselă şi hiperactivă.
Cum comentezi evenimentul de la TVR şi ce planuri de viitor ai?
Nu mai vreau să deschid subiectul. Am închis acest capitol. În acest moment chiar cred că orice comentariu este de prisos. Nici despre planuri nu aş vrea să vorbesc. Prefer să vorbesc despre lucruri concrete atunci când ele se vor întâmpla.