Crema de mâini. Cum o alegi pe cea mai bună

De Lumea Femeilor, pe

Din cauza frigului şi a umidităţii, mâinile sunt puse la grea încercare. Ca să nu mai vorbim de treburile casnice, care au, şi ele, partea lor de vină. Soluţia este să aplici regulat o cremă intens hrănitoare şi reparatoare. Iată câteva repere pentru a face o alegere bună.
 

LISTA DE INGREDIENTE

Îţi prezentăm în continuare câteva ingrediente de bază pe care ar trebui să le conţină o cremă de mâini pentru a fi eficientă:

OBLIGATORIU

► agenţi hidratanţi – cel mai frecvent utilizată este glicerina (sau glicerol), care are rolul de a reţine apa în stratul superior al pielii. În unele produse, se mai folosesc, de asemenea, şi extracte naturale, ca de exemplu: uree, acid lactic sau scualan (o substanţă extrasă din măsline)
► acizi graşi esenţiali – datorită conţinutului bogat în omega-3 sau 6, untul de karite sau uleiul de caise sau nuci ajută la reconstrucţia stratului cornos (stratul de la suprafaţă a pielii). Există însă, şi creme care conţin acizi graşi de origine chimică: acidul palmitic sau stearic.
► activi cicatrizanţi – foarte utilizat este extractul de aloe vera, care luptă împotriva degerăturilor sau a rănilor. Din această categorie mai fac parte şi bisabololul, extras din muşeţel, dar şi uleiul esenţial de lavandă, care înlătură senzaţia de piele întinsă sau de mâncărime.
► agenţi pentru textură – dacă nu agreezi senzaţia de gras pe care o lasă unele creme de mâini, trebuie să alegi o variantă care conţine amidonuri (cel mai întâlnit este amidonul extras din tapioca) sau talc. Cremele cu astfel de ingrediente lasă pielea catifelată şi uscată la atingere.

OPŢIONAL

► silicon – deloc agreat în produsele de îngrijire a feţei, fiindcă are un efect oclusiv, astupând porii. Siliconul e des utilizat în cremele de mâini, datorită capacităţii de a reţine apa şi de a crea o barieră protectoare.
► vitamine – în special, vitamina E (tocoferol), care este puternic hidratantă şi antioxidantă, şi vitamina B5 (pantenol), care pe lângă faptul că hidratează intens are şi un efect antiinflamator.
► agenţi antiîmbătrânire – exemplul optim – coenzima Q10, atât de utilizată în cremele de faţă, sau extractul de soia (isoflavone), care atenuează petele pigmentare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!