Vremea 19 decembrie. Cât mai durează ninsorile

De Oana Dinu pe
Vremea 19 decembrie aduce ninsori și depuneri de gheață, dar și cer variabil în unele zone. Temperaturile rămân scăzute, spre pragul de îngheț în mai multe regiuni. 

Vremea 19 decembrie se anunță una rece, cu ninsori în sud și sud est. Maxima se va încadra între -6 și 2 grade, iar minima între -16 și -1 grad. Meteorologii ANM anunță totuși o încălzire a vremii în următoarea perioadă.

Vremea în România

Vremea în Maramureș va fi una mohorâtă, cu maxime ce vor avea în medie -3/0 grade Celsius și minime ce se vor încadra între -10/-6 grade.

În Crișana și Banat cerul va fi variabil și temperaturi maxime de -4/0 grade. Pe timp de noapte valorile termice vor scădea până la -8/-4 grade.

Și zona Transilvaniei va scăpa momentan de ninsori, iar cerul va fi variabil. Valorile termice diurne vor avea în medie -5/1 grad, iar cele nocturne vor coborî sub pragul de îngheț, la -16/-5 grade.

În Oltenia, ziua debutează cu precipitații sub formă de ninsoare, iar maximele nu vor depăși -2/2 grade. Noaptea se va răci și temperatura va scădea până la -6/-2 grade.

Precipitații sub formă de ninsoare se anunță și în Muntenia, acolo unde maximele vor varia între -3/2 grade. Pe timp de noapte, temperaturile vor varia între -8 și -4 grade.

În Dobrogea, prognoza meteo anunță ninsori slabe și maxime de -4/ 1 grad. Minimele vor varia între -6 grade și 1 grad Celsius.

În Moldova, fenomenul extreme dispar și apare temporar soarele. Valorile termice pe timp de zi vor avea în medie -6/-3 grade, iar cele minime se vor încadra între -13/-6 grade.

Vremea în București

În București vremea va fi în continuare închisă, iar vântul va sufla slab până la moderat. Maxima zilei va fi de -1 grad Celsius, iar noaptea mercurul din termometre va coborî până în jurul valorii de -6 grade.

Vremea la munte

La munte, regimul termic diurn va fi mai scăzut decât cel normal și va fi caracterizat de medii ale temperaturilor maxime între -3 și 0 grade, anunță Agenția Națională de Meteorologie. Valorile termice nocturne vor fi negative și se vor situa între -8/-6 grade Celsius. Se vor semnala precipitații slabe cantitativ.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro