Talente neobişnuite descoperite la Got Talent

De Nicoleta Galeteanu pe

Uneori haios, alteori ridicol, dar de multe ori spectaculos, show-ul mondial „Got Talent” a descoperit talente impresionante în toată lumea.
Nici ediţia românească nu se lasă mai prejos când vine vorba de aptitudinile înnăscute ale românilor, astfel că participanţii au impresionat cum au ştiut ei mai bine audienţa, prin talente care mai de care mai neobişnuite. 

Dansul stomacului

Corul care cântă la sticlă, mica gimnastă şi numărul său uluitor de contorsionism sau imitatorul de animale se numără printre prestaţiile spectaculoase care au impresionat o ţară întreagă.

O performanţă mai puţin obişnuită a fost însă dansul lui Rareş Deac. După ce a băut un litru de apă dintr-o înghiţitură, tânărul, dezbrăcat la bustul gol, a început să danseze… din stomac.

Stomacul tânărului dansa pur şi simplu, iar muşchii încordaţi a făcut ca abdomenul său să se curbeze şi onduleze întocmai pe ritmul muzicii.

Cântăreţul cu voce de cal

Filipinezii se mândresc însă cu alt gen de aptitudini, dar la fel de bizare.

Deşi fanii „Got Talent” se pot amuza urmărind numeroşi imitatori de păsări, câni sau voci ale personajelor animate, concorentul filipinez îi va convinge că talentul său este unic şi spectaculos.

Îmbrăcat ca un travestit, cu o pelerină galbenă din latex, machiat strident şi imitând gesturile şi fizionomia unui cal, filipinezul a cântat pe limba… cabalină.
Sunetele pe care le scotea acesta şi nechezatul redat atât de perfect i-a uluit de-a dreptul pe juraţi care nu s-au putut abţine mai întâi să râdă copios.

Filipinezul a fost supranumit „omul – cal”.

Artistul cu două voci

A apărut pe scenă şi a spus juriului că ştie să cânte. Nimic deosebit nu se prefigura, decât poate o intrepetare reuşită, dar când Nantita Khumpiramon a început să cânte juriul a rămas la propriu cu gura căscată.

În vârstă de 27 de ani, frumoasa brunetă a uluit complet audienţa abia la jumătatea prestaţiei sale, când a dat glas celei de-a doua voci, una autentic masculină.

Cei trei juraţi, a căror reacţie s-a rezumat la un râs încremenit, au crezut că Nantita este transexuală, dar chiar şi aşa abilitate sa vocală nemaiîntâlnită nu are o explicaţie.

Pianistul fără mâini

Chinezii au dat altă intrepretare „Pianistului” lui Roman Polanski, după ce ediţia autohtonă a oferit unul dintre cele mai impresionante momente din istoria show-ului lor.  

Liu Wei, în vârstă de 23 de ani, şi-a pierdut ambele braţe la vârsta de 10 ani, dar cumplitul accident nu l-a împiedicat să înveţe să cânte la pian.

Ajutat de picioare, tânărul a interpretat ireproşabil piesa „You’re Beautiful” a lui James Blunt, cu care a uluit pur şi simplu juriul, spectatorii şi organizatorii.

Pianistul fără mâini a fost desemnat câştigătorul concursului „China’s Got Talent” 2010.

Magie sinistră …reală  

Un moment de magie macabră a şocat publicul american care a urmărit una dintre ediţiile emisiunii „America’s got talent”. Nu este orice fel de număr de magie realizat de vreun iluzionist începător. Magicianul a dus iluzia până la un nivel la care a reuşit să şocheze audienţa, iar celor trei juraţi să le stea inima în loc.

Iluzionistul, în persoana unui aparent maniac îmbrăcat în halat, îşi taie efectiv asistentul în două cu o drujbă, după care începe să îl plimbe prin platou. Trucul a fost supus la teste de verificare din partea acestuia – iluzionistul îşi trece mâna pe sub bustul tăiat tranşat -, iar jumătatea inferioară mişcă din picioare, aşezată departe de restul corpului.

Sala este înmărmurită şi redusă la tăcere. Urmăreşte aici numărul sumbru de magie ralizat la America’s Got Talent.

Urmăreşte în galeria video cele neobişnuite talente care au uluit lumea.

Foto: PR 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro