Portretul românului de succes, acasă şi în Europa

.

Este deja un fapt recunoscut de sociologi: mulţi români care nu au făcut cine ştie ce în ţară cunosc succese răsunătoare în ţările unde imigrează. Cum transformăm noi, cei rămaşi, invidia în ambiţie?

Nu toţi românii care călătoresc în străinătate rămân acolo, şi nu toţi cei care lucrează sunt la cules căpşuni sau la îngrijit bătrâni. Mulţi dintre ei devin angajaţi-cheie în firmele în care lucrează sau îşi înfiinţează ei înşişi firme, lucru pe care puţini îl fac cu succes la noi.

Făcând abstracţie de modul în care funcţionează Statul la noi, ce ne face să fim atât de diferiţi „aici” faţă de „dincolo”? Ce putem NOI să îndreptăm astfel încât să nu mai avem milioane de motive să ne înjurăm soarta în fiecare zi când ne dăm jos din pat? Știu că sunt şi persoane extrem de mulţumite cu traiul lor în România, dar acest lucru se întâmplă pentru că s-au obişnuit cu toate lucrurile nefireşti, într-atât încât nu îi mai deranjează. Iar nepăsarea nu a adus nimic bun nimănui niciodată.

Iată câteva diferenţe fundamentale pe care le asimilăm vrând-nevrând atunci când lucrăm şi trăim într-o zonă civilizată a Uniunii Europene:

1. Respectul pentru lege. Nu toţi vesticii sunt civilizaţi şi atenţi cu nevoile altora de felul lor, însă abaterile de la reguli se sancţionează imediat şi efectiv. De aceea, cum frica păzeşte pepenii, toată lumea ţine cont de reguli în primul rând e dragul portofelului personal. De exemplu, cei care vor să ţină un animal de companie la bloc cer întâi acordul colocatarilor şi au grijă să nu le cauzeze neplăceri vecinilor, nu ca la noi, unde ne trezim cu câte un schelălăit în miez de noapte sau cu „suveniruri” pe preş.

Am o cunoştinţă care, învăţată cu stilul „şmecher” de a conduce specific Bucureştiului, îmi povestea revoltată că de fiecare dată când circula pe banda destinată autobuzelor în ţara unde a lucrat o vreme, ceilalţi şoferi nu o lăsau să schimbe banda şi astfel camerele de luat vederi o surprindeau mereu încălcând legea şi mereu se trezea cu amenzi. „Nişte ţărănoi şi nişte nesimţiţi! Nu mai e niciun gentleman oare?” se întreba ea revoltată. Ei bine, una e să fii gentleman şi alta e să încurajezi abaterile.

2. Conştiinţa propriei valori şi a propriului potenţial. Datorită sistemului bine pus la punct de evaluare a competenţelor şi orientare profesională, chiar şi minţile luminate cu lanterna din Occident ştiu care le sunt abilităţile şi punctele forte. De aceea CV-urile lor nu sunt pline de exprimări ambigue sau adevăruri parţiale.

În afara puţinelor cazuri (medicină, drept, instalaţii, construcţii), noi ne pricepem la toate. Poliţiştii au diplome de la ASE, economistele sunt şi directori de resurse umane, iar antreprenorii de pompe funebre se consideră make-up artişti fiindcă machiază cadavre pentru priveghiuri.

3. Satisfacţia muncii duse la bun sfârşit. Știm cu toţii că în multe firme de la noi există sisteme de evaluare care doar consumă timp (de exemplu, se poartă fişele de activitate ale angajaţior, în care aceştia pierd cel puţin o oră pe zi scriind ce fac la birou, ca un fel de Twitter corporatist şi deloc distractiv) şi modalităţi de lucru ineficiente.

Munca în echipă nu funcţionează de obicei, pentru că nu suntem învăţaţi să acţionăm în echipă, iar succesele se măsoară individual, aşa că se practică găsirea unui fazan care face toată munca în timp ce ceilalţi o critică, iar la final toţi îşi asumă rezultatele dacă sunt bune, iar dacă nu sunt bune, pisica moartă este trecută de la unul la altul. Nu avem conştiinţa lucrului bine făcut, chiar dacă e ceva aparent neimportant.

4. Organizarea şi respectarea ei. Persoanele care se ocupă de management au calităţi de manageri, astfel încât ştiu să distribuie şi verifice sarcinile în cadrul departamentelor lor. Timpul este de asemenea văzut ca o resursă importantă şi este cheltuit cu sens, iar angajaţilor li se insuflă sentimentul importanţei şi relevanţei muncii lor în cadrul echipei.

De aceea, în restul Uniunii Europene, vom găsi firme importante care lucrează cu echipe restrânse, dar şi angajaţi care îndeplinesc sarcini care la noi sunt delegate tuturor angajaţilor, cum ar fi transportul corespondenţei, întocmirea preoceselor verbale, completarea de formulare etc.

5. Respectul faţă de sine. Chiar şi cel din urmă asistat social din Germania ştie că este important să aibă grijă de persoana sa. Astfel, dacă este şomer, nu se apucă de băut, ci de înot şi sală. Copiii lui nu sunt fără număr şi desculţi, ci atâţia câţi îşi permite să crească în condiţii decente.

6. Respectul faţă de celălalt. Chiar dacă nu doar la noi se aşteaptă la cozi la ghişee, oriunde te-ai duce înspre Vest, funcţionarii sunt zâmbitori şi amabili, chiar dacă poţi da peste câte unul de-a dreptul inept. Nimeni nu urlă însă, nu ameninţă şi nu se înghesuie, iar funcţionarii nu joacă Solitaire şi nu dau telefoane personale în timpul programului cu publicul.

De asemenea, lucru foarte important, deşi oraşele vestice sunt aglomerate, oamenii îşi respectă spaţiul personal unul altuia. Deşi nici acolo autobuzele nu circulă mereu la marele fix, rareori vezi oamenii înghesuiţi în ele ca sardelele, maşinile dau prioritate pietonilor fără garnitura de înjurături, iar pietonii reuşesc să se deplaseze unii pe lângă alţii fără a se agăţa, călca sau înghionti unii pe ceilalţi.

Sunt convinsă că lista este mult mai lungă şi te rog să adaugi la ea propriile observaţii. Nu vreau să par o bunicuţă sfătoasă care ştie ea mai bine, dar parcă dihotomia asta între străinii perfecţi, buni de pus la icoană, şi „ce să-i faci, aşa e la noi!” devine supărătoare.
Toată lumea se plânge şi vrea schimbări în bine, cu condiţia ca ei înşişi să nu trebuiască să se schimbe sau să renunţe la ceva.

Eu aş renunţa cu bucurie la maşină în favoarea bicicletei – cu condiţia ca gestul meu să nu fie luat ca autorizaţie să fiu accidentată de către un şmecher cu Cayenne.

Foto: Shutterstock 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton