Restaurante chinezeşti în Bucureşti

De Nicoleta Galeteanu pe

Spectaculoasă, multicoloră, de o bogăţie impresionantă, bucătăria chinezească îşi păstrează un loc de cinste între culturile culinare din lume, fiind una dintre cele mai cunoscute…
… în rândul bucătăriilor asiatice.

Cu o tradiţie de aproximativ 5000 de ani, pentru chinezi şi pentru cei care se inspiră din măiestria micilor bucătari, mâncarea chinezească este fără îndoială o moştenire culinara valoroasă, care a luat naştere încă de pe vremea marilor dinastii.  

Neobişnuit de variată şi colorată, gastronomia chinezească este o artă desăvârşită pentru chinezi şi o aspiraţie spre perfecţiune şi echilibru între cele patru elemente ale fiecărui fel de mâncare: culoare, aromă, gust şi prezentare.
 
Dacă ţi-am stârnit apetitul pentru gustul şi aromele ameţitoare care învăluie bucătăria chinezească, îţi recomandăm câteva restaurante cu specific, unde poţi testa gustul ireproşabil al preparatelor asiatice. 

Restaurantul Oraşul Interzis

 
Pe strada Silvestru, în spatele unei uşi masive ca de templu, se găseşte Oraşul Interzis.
 
Este unul dintre cele mai apreciate restaurante chinezeşti din oraş, fiind declarat anul trecut cel mai bun restaurant cu specific.
 
Cu un ambient deosebit, Oraşul Interzis aduce, cu meritul deplin al decoratorilor, puţin din misterul templelor imperiale străvechi.
 
Interioare generoase, cu mese acoperite până în picioare de texturi negre, fotolii comode de piele şi tablouri cu rame de bambus şi dragoni sunt câteva elemente ce redau pe deplin localului aerul plăcut, rafinat şi asiatic autentic.
 
După ce ai admirat localul, meniul te va pune însă la grea încercare. Diversitatea bucatelor pe care o găseşti aici te va convinge să ceri recomandarea ospătarului.
 
Găseşti preparate din pui, raţă, carne de porc, vită sau oaie, precum şi specialităţi cu fructe de mare, un meniu pliat perfect pe ideea „de toate pentru toţi”.

Dintre specialităţile din orez, poţi alege orezul cu ciuperci, carne de porc şi fructe de mare, sau fideaua din orez cu sos şi colţunaşii prăjiţi (11-19 lei porţia). Îţi recomandăm pacheţelele de primăvară, preparate din carne de porc julienne, ciuperci aromate, varză şi ouă (18lei), care este o delicatesă păcătoasă, dar irezistibilă.
 
Iar dacă tot am trecut la cărnuri, puiul pe plită încinsă (35 lei) sau jambonul Hui guo (jambon, ardei gras, ceapă, 26 lei) sunt, de asemenea, excepţionale. În schimb, la desert putem să ţinem post, pentru că găsim aici plăcintă de porumb, chifle dulci prăjite (13 lei) sau banană caramel (20 lei).

Restaurantul Asia 

 
Pe bulevardul Decebal, găseşti un întreg continent… culinar. Restaurantul Asia este la fel de primitor şi elegant, dar te aşteaptă cu aceleaşi delicii rafinate şi aceeaşi responsabilitate pentru gastronomia chinezească.
 
Decorul impresionează prin simplitate şi bun-gust, cu plante ornamentale şi acvarii ce dau armonie şi linişte locului şi mobilier elegant.
 
Meniul face parte din periplul asiatic, bucătarii de aici pregătind o multitudine de aperitive – pui shanghai, chifteluţe cu susan, preparate din peste şi fructe de mare, percum şi nelipsitele delicii din orez sau preparate din carne.  
 
Indiferent de ce alegi, mâncarea este proaspătă, săţioasă, într-un cuvânt, excelentă.  
 
Trebuie să încerci chifteluţele din peste şi susan sau ciupercile cu dovlecei (22,8 lei şi 18,8 lei), dar nu sunt de neglijat nici puiul în sos de bambus, în cinci culori (28 şi 23 lei) sau puiul cu ciuperci chinezeşti (19,8 lei).  
 
Poţi testa şi puiul cu ananas cu un gust delicat şi foarte exotic, puiul în vas de bambus sau puiul gong-bao, pentru un gust uşor picant. Însă nici orezul condimentat şi aromat nu este mai prejos.

Restaurant Beijing

 
Pe strada Verdeţei, la intrarea în Beijing eşti întâmpinată de doi lei maiestuoşi, care stau de strajă la porţile unui alt templu culinar.
 
Tipic interioarelor asiatice, în local predomina decoruri şi însemne chinezeşti, aşezate cu o corectitudine tipică chinezească.  
 
Mai puţin pretenţios decât concurentele sale, restaurantul are un stil modest, cu scaune şi mese uşor demodate, decorate cu flori de plastic.

Meniul este foarte bogat şi conţine atât specialităţi vegetariene, cât şi din carne, pregătite în cele mai variate combinaţii şi stiluri: cu legume, cu ciuperci sau bambus, dulci sau picante şi bine încinse pe placa de fier. 
 
Poţi încerca spaghetele de orez cu creveţi şi furnicile în copac, iar dintre mâncărurile cu carne, cuburile de pui cu alone (gong-bao) sau bucăţile de pui cu ananas, care sunt o tentaţie greu de refuzat. Dacă preferi carnea de porc, îţi recomandăm să încerci specialităţile cu lăstar de bambus sau ciuperci aromate, foarte bine preparate. 
 
Preţurile nu sunt nici foarte mici, nici foarte mari, dar continuăm sa credem că reflectă standardul de calitate pentru o masă chinezească servită aici. 
 
Felurile principale vegetariene costă între 15-25 de lei, pentru preparatele din carne plăteşti în jur de 30 lei, iar pentru cele din peşte, aproximativ 40 lei. 

Restaurant Little Dragon

Restaurantul Little Dragon se află într-o clădire cu adevărat imperială, cu stucaturi aurite care decorează saloanele imense, combinate cu elemente specific chinezeşti, fără ca această combinaţie să dea impresia de kitsch. 
 
Este, totodată, un loc cu o atmosferă superbă şi un refugiu romantic oricând.
 
Cât despre extazul culinar, vei descoperi delicatese din bucătăria dinastiilor demult apuse, pregătite de cinci bucătari chinezi. 
 
Meniul cuprinde chiar şi legendele unora dintre preparate, servind astfel drept o carte de cultură generală. 

Supa de porumb, pulpă de porc cu alune, şuviţe de porc colorate sau varza chinezească sunt doar câteva dintre ofertele culinare ale restaurantului.
 
Bucăţi de ficat de gâscă, învelite în costiţă, servite cu broccoli şi cartofi la cuptor sau papricaş din curcan afumat, în sos pregătit cu boia, servit cu paşte făcute în casă, brânză şi usturoi, sunt un real deliciu chiar şi pentru cei necunoscători în materie de preparate chinezeşti.

Restaurantul se află în zona Drumul Taberei, numărul 4.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro