A rămas gravidă când era adolescentă. Toata viața a trăit cu un gol în inimă

De Adina Radu pe

O tânără din Marea Britanie a avut o viață ca o poveste. Ca orice poveste, viața ei n-a fost prea ușoară la început. Alegerile ei greșite din adolescență au făcut-o să regrete anumite decizii pe care a trebuit să le ia. Citește povestea tinerei care a renunțat la copilul ei, pentru ca acesta să aibă o viață mai bună.

“Am rămas însărcinată la 17 ani. Tatăl copilului tocmai devenise polițist și nu voia să mai audă de mine. Părinții mei erau alcoolici și abuzivi, așa că nu le-a păsat prea mult.

Eram o adolescentă copilăroasă, așa că am ignorat realitatea crudă. Am început să croșetez hainuțe pentru copil. Mă gândeam că fetița mea va fi iubită așa cum eu nu am fost.

Din păcate, realitatea m-a trezit. Au urmat nopți în care am dormit în mașină din cauza părinților mei care se îmbătau și făceau scandal. Atunci mi-am dat seama că nu vreau o asemenea viață pentru fata mea. Nu știam unde să o apuc.

La o vizită la medicul meu ginecolog am aflat că acesta cunoaște un avocat ce se ocupă cu adopțiile și că are ca clienți o familie foarte bogată care îți dorește un copil.

M-am întâlnit cu familia respectivă. Mi s-au părut foarte ok. Avocatul mi-a întins un teanc de acte de semnat. Nu am citit. Am semnat și asta a fost.

A venit și ziua în care am născut. Asistenta mi-a spus că nu e nevoie să văd copilul și nici să îl iau în brațe, așa că nu am apucat să-mi văd fata. Familia adoptivă a ajuns repede la spital și au apucat să o vadă și să o țină în brațe.

Eram singură în spital. Am sunat-o pe mama să vină să mă ia. Când a auzit că nu voi primi alocație pentru copil s-a înfuriat și mi-a închis telefonul.

Au venit să mă vadă părinții adoptivi. Erau fericiți și mi-au mulțumit de mii de ori pentru darul pe care i l-am făcut. Au plecat repede. Au luat-o pe fiica mea acasă la ei.

Voiam să fug, așa că am sunat-o pe o colegă de muncă să vină să mă ia de la spital. Ajunsă acasă la ea, am făcut o baie. Aveam lapte pe bluză.

Cu timpul laptele n-a mai curs, rănile s-au vindecat, dar nu și rănile din suflet. Am ajuns să mă obișnuiesc și să trăiesc cu golul din suflet.

Știu că am făcut alegerea cea mai bună pentru fiica mea, dar asta nu înseamnă că nu mă doare.

Viața mea a mers mai departe. M-am măritat. Am cinci copii. Am divorțat. Copiii mei au crescut mari. Au știut dintotdeauna că mai au o soră.

Știu că lumea îmi spunea mereu că am cinci copii, de ce mă mai gândesc la fata pe care am dat-o spre adopție.

Acum am 37 de ani. Copii mei au 17, 12, 11, 10 și 8 ani. Primul meu copil ar fi avut 19 ani. La fiecare aniversare, sărbătoare am simțit mereu o umbră lângă mine, simțeam că golul meu din inimă nu va mai dispărea niciodată, dacă nu o s-o cunosc.

Am căutat-o la toate agențiile de adopție, dar împlinise deja 18 ani și trecuse deja prea mult timp. Mi s-a promis că se va căuta prin arhive, că va mai dura.

Într-o zi, pe când mă întorceam de la biserică, am găsit în cutia poștală un bilețel pe care scria că fiica mea, cea pe care am dat-o spre adopție mă caută și era trecut un număr de telefon și un nume, Erin.

Am sunat, dar nu mi-a răspuns nimeni. Am crezut că e o farsă. Mă supărasem pe mine că îmi făcusem speranțe.

În câteva ore, am fost sunată înapoi.

– Mamă?

Cuvântul asta m-a făcut să izbucnesc în lacrimi.

Am stabilit să ne vedem într-un parc din apropiere. Erin, stătea la un hotel din centrul orașului.

Aveam stomacul făcut ghem. Am văzut-o. Era înaltă, blondă și avea un ursuleț de pluș în brațe.

Am alergat spre ea și am îmbrățișat-o. M-a strâns tare în brațe și eu nu voiam să-i mai dau drumul niciodată.

Am stat de vorbă și mi-am dat seama că aveam multe în comun. Mi-a povestit de familia ei care i-a oferit tot ceea ce îți dorea, că a avut o copilărie fericită și că părinții ei adoptivi o iubesc enorm.

Nu mai aveam un gol în inimă.”

Sursa foto: 123rf

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro