Radu Mihăileanu: „Când suntem îndrăgostiți, totul e posibil“

De Adina Rosetti pe
„Povestea iubirii“, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, bazat pe bestsellerul cu același nume scris de Nicole Krauss, va avea premiera  în România la Festivalul Internațional de Film Transilvania. Am stat de vorbă cu regizorul despre cum s-a transformat o carte într-un film, despre dragostea pentru cinema și sufletul feminin.

 

Ce de-al șaselea film al lui Radu Mihăileanu (născut în 1958 la București și stabilit în Franța în anii ‘80) urmărește povestea de dragoste dintre Leo și Alma, doi tineri evrei din Polonia pe care orori­le celui de-al Doilea Război Mondial par să-i despartă pentru totdeauna. Mihăilea­nu a mai regizat filme multipremiate precum „Trahir“ (1993), „Trenul vieții/Train de vie“ (1998), „Trăiește!/Va, vis et deviens!“ (2005), „Concertul“ (2009), „Izvorul femeilor/La source des femmes“ (2011). „Povestea iubirii“ se va bucura de o serie de proiecții speciale în Cluj, în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi. Pe 5 iunie va putea fi văzut pe ecranul uriaș din Piața Unirii, iar pe 7 iunie, chiar în localitatea Dâncu, acolo unde s-au desfășurat o parte dintre filmări.

Povestea iubirii_Gemma Arterton, Mark Rendall, Corneliu Ulici, Claudiu Maier

Filmele dumneavoastră anterioare au por­nit de la povești reale, cu care v-ați întâlnit sau pe care le-ați auzit. „Povestea iubirii“ este ecranizarea unui roman. Ce v-a atras la această poveste?

Am citit cartea prin 2006, cred, și m-au lovit forța dramatică, povestea și mai ales puterea dragostei. Era deja o perioadă de criză a omenirii – vedeți toate crizele care sunt în lume, mai ales crizele politice –, o lipsă de dragoste, de generozitate, de privire plină de dragoste asupra celorlalți. Mi-am spus că trebuie să fac un film, să le spun oamenilor că mai exis-tă speranță, mai există acest tip de dragoste extremă, romantică, împotriva tuturor crizelor, tragediilor și conflictelor. Acesta a fost primul gând. Apoi am regăsit în cartea lui Nicole Krauss acest dialog care se regăsește și în filmele mele, între istoria omenirii și po-vestea intimă a personajelor, între tragedie și comedie. Personajul principal, Leo, seamănă foarte mult cu tatăl meu, care a supraviețuit multor încercări (a fost deportat într-un lagăr, a scăpat de nazism, a scăpat de comunism, de Ceaușescu), păstrându-și în același timp umorul pe care îl are și astăzi, la 96 de ani. Mi s-a părut că această carte e scrisă pentru mine…

O parte dintre filmări au avut loc și-n România, la Cluj și într-un sat din împrejurimi, unde filmul va avea o proiecție specială…

Da, o parte din poveste se întâmplă în Polonia, înainte și în timpul războiului, pe aceea am filmat-o în România, într-un sat extraordinar. Sunt destul de emoționat și cred că o să tremur înaintea acestei proiecții pentru săteni. Ne-au primit cu o căldură incredibilă, pe care au simțit-o toți din echipa franceză, americană, canadiană. Tot satul a participat la această filmare, de abia aștept să îi revăd, o să facem sigur un chef!

Cum ați ales distribuția filmului?

Am avut un casting foarte greu. Personajul lui Leo începe pe la 18 ani și se termină pe la 80 și ceva… Alma, iubita lui, la fel. Aveam doi copii care trebuiau să joace tragedie, comedie, de toate. Mă întrebam cum o să-i găsesc, cum o să-i întineresc sau îmbătrânesc? Trebuia să găsesc actori tineri și bătrâni care se semene, gesturile și mimica să fie identice. La Gemma Ater­ton m-am gândit imediat, e frumoasă, inteligentă, sclipitoare, iar fizicul ei poate fi îmbătrânit ușor și credibil cu machiaj. Apoi Derek Jacobi, un geniu, unul dintre cei mai mari actori ai lumii și un suflet enorm – va veni cu mine în România.

Povestea iubirii_Radu Mihaileanu_ Sophie Nelisse

Cinema de artă versus cinema comercial? Cum se îmbină cele două în opera dvs.?

Este un pic între cele două, nu e nici cinema de artă, în sensul de inaccesibil, dar nici comercial de tip hollywoodian. Mă situez la mijloc, precum cei pe care îi admir – Chaplin, Costa Gavras, Milos Forman, Polanski. Nu pot să pun o frontieră între artă și comercial. Cred că cine-maul poate fi și spectacol, dar poate aduce și un punct de vedere al autorului asupra lumii și societății. Cred că și cineastul cel mai abstract ar vrea să ajungă la spectator.

Ce ați învățat cel mai important despre dragoste – din viață și din cinema?

Am învățat că e o forță nemaipomenită a vieții – când suntem îndrăgostiți, totul e posibil. Dragostea dă speranța că merită să trăiești clipa următoare și că, orice s-ar întâmpla cu omenirea, nu trebuie să ne lăsăm învinși, trebuie să sperăm. Mie, personal, dragostea îmi dă o voință suplimentară. Apoi dragostea m-a învățat
răbdarea. Când eram tânăr, mă precipitam și voiam să obțin totul foarte repede, dar, cu timpul, am învățat răbdarea. |n rest, avem nevoie de poezie în viață, iar dragostea aduce capacitatea de a oferi și a recepționa poezie.

Ce vă emoționează la sufletul feminin?

Capcana e că, orice aș spune, ar fi un cli­șeu. Femeia e un mister de zi cu zi, pe care nu cred că-l voi descifra vreodată complet. Sim­pli­ficând un pic, ceea ce mă fasci­nează la personajele feminine e, pe de o parte, forța poetică, pe de altă parte, în mod con­trar, felul în care femeile rămân cu picioa­rele pe pământ. Forța poetică stă și în re­la­ția cu intimitatea – asta m-a fascinat întot­deauna și de aceea am poate mai mul­te prietene femei decât bărbați. Apoi, există o mie de nuanțe… Tot timpul încerc să reproduc în personajele mele feminine capaci­tatea asta de a se înălța și, în același timp, de a trage bărbații înapoi la realitate, pe pământ.

Citește și – Filmele românești premiate la Cannes în ultimii 23 de ani

Citește și – 14 actrițe care au jucat rolul de eroină în filme celebre

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO