Mihaela Ursuleasa: „În România se găsesc multe talente”

De Unica.ro, pe

Cea mai cunoscută pianistă româncă din generaţia ei, Mihaela Ursuleasa (33 de ani) se bucură de fiecare dată când se întoarce să cânte acasă.
Plecată de la 12 ani pentru a studia la Viena, Mihaela este mândră că în România există încă mulţi tineri talentaţi care vor să ajungă pianişti celebri.

Unica: În ce fel v-a schimbat plecarea din România? Atât din punct de vedere profesional, dar şi din punct de vedere afectiv… Eraţi foarte mică atunci.

Mihaela Ursuleasa: A fost momentul potrivit de a „schimba cârma”, cum se spune, de a trece la un nou nivel de studiu, mai elevat, mai bine organizat. Bineînţeles că nu au fost uşor să mă adaptez unei ţări noi, să învăţ limba, să mă trezesc într-o lume cu totul diversă celei pe care o cunoşteam. Dar am găsit, spre norocul meu, oameni care mi-au fost şi îmi sunt până azi alături, s-au creat prietenii minunate şi experienţe de neuitat, atât pe plan muzical, cât şi personal, care au construit ceea ce sunt eu astăzi.

Unica: Aţi fost prezentă anul acesta la Festivalul „George Enescu”.Cum v-aţi hotărât să participaţi şi la ce v-aţi gândit înainte de a urca pe scenă, acasă?

Mihaela Ursuleasa: Festivalul „George Enescu” este pe lista mea de „favoriţi” , aş putea spune. Este organizat foarte bine, profesionist, iar nivelul celor care participă este de mare calitate. M-am bucurat enorm şi sper să am şansa de a reveni în viitor şi cu alte proiecte. La ce m-am gândit înainte de a ieşi pe scenă? Sunt mai multe aspect: unul este gândul de a dărui, de a avea onoarea şi bucuria de a da acelor oameni din sală ceva aparte, şi, desigur, concentrarea maximă, care este foarte importantă. Nimic nu are voie să întrerupă liniştea aceea meditativă a unui artist înainte de concert, orice altă distrare, care nu are de a face cu programul concertului, nu are loc în acel moment.

Unica: Dar ce gândeşte un pianist atunci când apasă pe clape, pe scenă?

Mihaela Ursuleasa: Pe scenă… depinde. Suntem şi noi oameni ca ceilalţi, avem unele zile mai bune, altele mai puţin bune. De aceea spuneam că acest „antrenament al nervilor”, l-aş numi, este necesar pentru o astfel de meserie. Toate situaţiile, împrejurările din zilele, chiar săptămânile de dinainte de un concert, au un efect asupra stării unui artist, cu cine are de a face, cât de calm sau agitat este, ba chiar şi ceea ce mănâncă sau cum doarme. De aceea eu, cu cât se apropie mai mult concertul, prefer să mă retrag în concentrarea mea.

O fac mai toţi şi este o reacţie logică de a cere liniştea înainte de a da unei lumi întregi.  Pe scenă nu există apoi decât muzica însăşi – deşi uneori trebuie să mă gândesc  „oare de ce tanti aia se scotoceşte în geantă acum, la pasajul ăsta atât de frumos, sau de ce domnişoara din rândul trei a decis că toată lumea trebuie să afle că ea posedă un telefon mobil?” Mă rog, micile accidente ale sălilor de concert…

Unica: Ce înseamnă pentru dumneavoastră o performanţă live extraordinară? Un pianist trebuie să fie perfecţionist?

Mihaela Ursuleasa: Dacă „trebuie” nu ştiu, dar eu sunt o perfecţionistă. Uneori îmi ajută, alteori nu. Dar am învăţat să jonglez cu acest perfecţionism, astfel încât cer sută la mie de la propriile resurse, dar în acelaşi timp accept dacă nu pot merge mai departe de un punct în acel moment. Altfel nu ne-am mai schimba, nu am mai creşte.

O performanţă live – cu sau fără înregistrare –  este pentru mine ca eterniatea. Acel moment nu a mai fost aşa şi nici nu se va mai întoarce în acelaşi fel. De aceea prefer concertele live imprimărilor în studio. Amândouă au însă avantaje şi dezavantaje. Performanţa live are riscul de a da greş undeva, dar un concert reuşit, plin de inspiraţie, are acea aură de exclusivitate… o dată, de două ori, de o mie de ori, de fiecare dată altfel…

Unica: Cum vă alegeţi repertoriul? Stilul unui artist ţine şi de ceea ce alege să interpreteze?

Mihaela Ursuleasa: Desigur. Ne aflăm într-o lume extrem de comercială astăzi, de repezeală, de efect imediat, majoritatea concentrându-se asupra unei tembelizări generale a consumatorului, procedând într-un sistem de orbire totală a acestuia, făcându-l astfel să creadă că dacă nu consumă ceea ce i se oferă imediat şi fără scrupule asupra calităţii nu se va afla şi el în „rândul lumii”.

Publicul nu mai este întrebat dacă îi place sau nu ceva – i se dă, ba chiar i se bagă cu pâlnia pe gât ceea ce industria născoceşte. Masa apoi acceptă, neavând de ales. Asta vedem şi auzim în fiecare zi peste tot. Astfel se procedează şi în artă. Noi, artiştii, trebuie să ne adaptăm deseori acestui sistem, de aceea, pentru un muzician adevărat devine tot mai greu şi complicat să-şi impună personaliatea, stilul.

În cazul meu, trebuie să spun că din fericire există oameni cu care mă pot înţelege, cu care pot lucra pe o bază calitativă, pentru a-mi face programele conform personalităţii mele, astfel încât publicul să fie şi satisfăcut, dar şi educat în ceea ce constă calitatea. Este o temă complexă, dar îmi rămân credincioasă propriilor idei. Dacă eu mă simt bine cu un repertoriu, convinsă că pot da totul, atunci şi publicul va asculta.

Unica: Cum vedeti scoala romaneasca de pian?

Mihaela Ursuleasa: Şcoala românească are rădăcini adânci, dacă ne gândim la Florica Muzicescu, Dinu Lipatti, Clara Haskil. Iar acum, precum am remarcat în ultimii ani, ne putem considera mândri că în România se găsescîncă destule talente – tineri plini de elan, însetaţi de a şti, de a cunoaşte tot mai mult despre arta muzicii. La acest punct însă, trebuie să-i avertizez pe unii să nu uite echilibrul necesar, sş nu se piardă în performanţe imediate, de scurta durată.

Unica: În afară de pian şi de viaţa de familie, ce altceva vă mai face fericită?

Mihaela Ursuleasa: Tot ceea ce este frumos, în adevăratul sens al cuvântului. Poate fi o carte, o plimbare în natură, pictura sau ochii întrebători ai unui copil. Şi, dacă mă întrebaţi aşa şi chiar vreţi să ştiţi, pe plan cotidian – ciocolata! Doar a dovedit-o şi ştiinţa…

Unica: Pentru că vorbeam de familie, i-aţi povestit fetiţei dumneavoastră despre România, aţi fost cu ea aici?

Mihaela Ursuleasa: Chiar alaltăieri mă întreba unde exact s-a născut, i-am spus că doar ştie, aici, la Viena. A început să plângă foarte dezamăgită pentru că ea era sigură că e născută în România. Am fost cu ea deseori la Braşov şi la Bucureşti – unde e naşa ei – şi adoră sarmalele! Cu geografia nu prea le are încă – spune că apartamentul nostru e România şi restul de afară Viena…

Citiţi un articol despre Mihaela Ursuleasa în numărul de noiembrie al revistei „Unica”.

Foto: Julia Wesely

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!