Micuţa Picasso, pe coperta revistei Unica de octombrie

De Revista Unica pe

Alexandra Nechita, mai bine cunoscută sub numele de Micuţa Picasso pe care l-a primit în copilărie, este vedeta de pe coperta revistei Unica de octombrie.
Micuţa Picasso nu mai este deloc micuţă.  Astăzi, Alexandra este o femeie în toată firea, frumoasă, sigură pe ea, celebră şi plină de succes.

Chiar dacă este mai cunoscută peste hotare decât în ţara ei, Alexandra Nechita a acceptat să fie vedeta numărului de octombrie al revistei Unica, unde vorbeşte deschis despre România, pasiunea pentru artă, despre bărbaţii din viaţa ei şi multe altele.

Este surprinzător cât de matură a devenit acea fetiţă blondă, cu gropiţe şi ochi albaştri pe care ne-o amintim cu toţii din anii când a apărut pentru prima dată la televiziunile din România. La fel de surprinzător este că a rămas atât de ataşată de o ţară care i-a oferit mai puţin decât cea adoptivă, SUA.

Vezi şi cum s-a schimbat în timp Micuţa Picasso!
Dacă nu ar fi plecat acolo, împreună cu părinţii, pe când era doar un copil, poate că Alexandra nu ar fi avut şansa să devină unul din cei mai faimoşi artişti ai lumii. Lucrările ei se regăsesc în colecţiile multor personalităţi şi în cele mai faimoase galerii de artă de pe glob.

Cine apreciază picturile Alexandrei Nechita, cine sunt cei mai importanţi oameni din viaţa ei, ce pasiuni are şi cum lucrează, afli în numărul din octombrie al revistei Unica.

Micuţa Picasso, pe coperta revistei Unica de octombrie

Foto: Adam Hendershott, arhiva personală

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat