Mama ei și-a cumpărat o rochie albastră. Fiica ei nu bănuia că se va întâmpla o asemenea tragedie

De Adina Radu, pe Ultimul update Miercuri, 15 iunie 2016, 14:12

O femeie a povestit pe internet o poveste înduioșătoare despre mama ei pentru ca ceilalți să poată aprecia timpul petrecut cu părinții. Povestea sa a făcut înconjurul lumii și a lăsat lacrimi să cadă pe obraji.

“Mama mea era extrem de fericită că reușisem să devin asistentă medicală. Și ea visase să devină asistentă când era tânără, dar asta înainte să se mărite și să aibă copii.

Iubeam să petrec timp cu ea. Ne rezervasem timp ca în fiecare sâmbătă să luăm masa de prânz împreună. Chiar și după ce m-am căsătorit și am avut cei doi copii, tot reușeam să o văd pe mama în fiecare sâmbătă. Fiecare sâmbătă era un cadou pentru mine, nu era o obligație. Vorbeam vrute și nevrute.

Viața mea era haotică. Nu era niciodată timp pentru tot ce aveam de făcut, dar găseam mereu timp pentru prânzul cu mama.

În aprilie, am mers împreună să mâncăm la mall-ul din apropiere. Mergeam spre zona de restaurante când mama a văzut o rochie frumoasă de primăvară în vitrina unui magazin. Mi-a cerut să intrăm. Mama nu prea cheltuia bani pentru ea, nu-și permitea răsfățuri.

Am intrat în magazin și mama a început să caute printre rafturi până a găsit o rochie albastră superbă. Îi străluceau ochii. M-a întrebat dacă are timp să o probeze. Am încurajat-o să o probeze și să facă pe manechinul pentru mine.

A probat rochia, îi venea ca turnată. Se uita în oglindă încântată ca o școlăriță. M-a întrebat unde ar putea purta ea o asemenea rochie. I-am răspuns că o va purta la serbarea nepotului ei din iunie. A zâmbit încântată.

Pe când ieșeam din magazin, mama părea că nu se simte prea bine, că merge mai încet decât de obicei și părea că respiră mai greu. Încerca să disimuleze, se prefăcea că se uită la alte articole, că sandalele o jenează, dar mie mi se părea ciudat.

Cred că nu mai fusesem niciodată atât de apropiate. Ne spuneam totul. Nu mai eram doar mama și fiică, eram prietene apropiate.

Peste două săptămâni primesc un telefon de la tatăl meu care era isteric și spunea ceva de medicii de pe salvare. Mi-a spus că trebuie să mergem la spitalul de urgență. M-am suit repede în mașină și am tremurat toată până să ajuns. Era spitalul unde lucram.

O asistentă m-a condus către sala unde aștepta tata. Tremura și plângea. Cu lacrimi în ochi m-a îmbrățișat și mi-a spus crudul adevăr.

“Inima ei s-a oprit! Nu știam ce să fac. Am făcut totul.”

Am început să plângem amândoi. Totul părea un coșmar. Asistenta ne-a dat detalii despre mama și ne-a asigurat că moartea ei a fost rapidă și că aceasta n-a suferit deloc.

Mama părea așa liniștită pe patul de spital. Era acoperită cu un cearceaf alb până la umeri. Deși am mai văzut pacienți morți, acum era totul diferit. Era mama. Tata m-a ținut în brațe și am plâns așa cum n-am plâns niciodată.

M-am bucurat totuși că am cunoscut-o cu adevărat pe mama și că am petrecut timp valoros cu ea.

Domnii de la pompele funebre au venit a doua zi și ne-au cerut haine pentru a o îmbrăca pe mama. Am mers la dulapul mamei și mi-a sărit în ochi rochia albastră pe care am cumpărat-o împreună. Avea încă eticheta atașată. Mi-am amintit întrebarea ei legată de locul unde va purta această rochie.

Țineam rochia și i-am spus tatei că mama și-ar fi dorit să poarte această rochie.

Mama a fost superbă în rochia ei albastră.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!