„Twilight”, „drogul” noii generaţii

.

Fenomenul „Twilight” s-a transformat într-un drog pentru fanii împătimiţi ai poveştii cu vampiri, după cum scriu aceştia pe forumul românesc. Când nu vorbesc despre…
… „Eclipsă„, atunci o visează, ori îşi imaginează că sunt personajele filmului.

Lansat săptămâna aceasta într-o festivitate cu mare pompă în Los Angeles, „The Twilight Saga: Eclipse” a mai liniştit puţin spiritele printre fanii străini veniţi cu cortul la premiera mondială a filmului.

Dar isteria se mută în România, odată cu lansarea „Eclipsei” vineri în cinematografe.

„Twilight”, un drog pentru fanii vampirilor

Fanii români nu mai au răbdare până la marea premieră. Aceştia şi-au rezervat bilete din timp şi şi-au anunţat prezenţa la „Convenţia Amurg” cu mult timp înainte, chiar dacă vin din alt oraş sau au examene programate.

„Ne ţin cu sufletul la gură… Ne dau câte un gram de heroină, ca să ne dorim mai mult şi mai mult”, spune un fan înscris pe forumul românesc, Twilight Fans România.

„De abia aştept să apară Eclipsa. Nu mai pot, am înnebunit cât am aşteptat. Mama îmi zice că sunt nebună deoarece în loc să mă gândesc la şcoală, eu mă gândesc la film”, mărturiseşte pe forum o fană.

O altă admiratoare vine însă să o liniştească. „Nu îţi face griji. Pe mine mama m-a făcut nebună pentru că ţin evidenţa zilelor până la data lansării”, îi scrie ea celei dintâi.

Dacă la „Convenţia Amurg” s-au înscris deja peste 360 de admiratori, la premiera filmului din 2 iulie cei care şi-au confirmat prezenţa la „Întâlnirea Eclipsa” au făcut toate sacrificiile posibile să fie aproape de idolii lor.

Fanele au promis solemn că iau act de prezenţă în sala de cinema şi au început deja să „îşi pregătească situaţia financiară necesară”, scrie una dintre ele, scuzându-se că la premiera filmului „New Moon” a lipsit din cauza proiectelor la facultate.

Fanii americani trăiesc în lumea personajelor

Dacă fenomenul „Amurg” nu trece neobservat nici aici, în America pasionaţii interpretează orice întâmplare banală drept o experienţă care are legătură cu povestea personajelor din film.

„Astăzi mi-am dat seama că am părul şaten, ca al Bellei”, remarcă una dintre fanele persoanjului interpretat de Kristen Stewart, pe forumul mylifeistwilight.com.

„Am setat pe computer starea vremii din Forks şi, când este însorit, sunt dezamăgită că familia Cullen nu poate ieşi din casă”, scrie un alt admirator.

Un comentariu şi mai amuzant este al unei fetiţe care povesteşte reacţia celor din sala de cinema la apariţia reclamei peliculei „Eclipse”.

„Astăzi am fost să văd filmul „Iron Man” la cinematograf. Înainte să înceapă filmul a fost difuzat trailerul „Eclipse” moment în care în sală toate fetele, inclusiv eu, au început să ţipe când i-au văzut pe Jacob şi Edward. Apoi tata şi-a amintit dintr-o dată că pe doctorul lui îl cheamă Cullen”, notează aceasta.  

Cum Robert Pattinson şi Kristen Stewart, protagoniştii seriei „Amurg Saga”, sunt noile ţinte ale adoraţiei milioanelor de fani din întreaga lume, admiratorii autohtoni se pot întâlni, joi, de la ora 17.00, pe Bulevardul Unirii din Capitală, cu un motiv bine întemeiat: un apel către ei pentru a veni în România.

Foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton