Interviu Amanda Hodgkinson: Despre iubire, trădare şi speranţă

De pe

Britannia Road 22 este o poveste emoţionantă despre iubire, despărţire, regăsire, sentimente redescoperite, secrete şi regrete.
Janusz este un fost combatant polonez în forţele armate britanice, care decide să se stabilească în Anglia după cel de-Al Doilea Război Mondial. Viitorul pare promiţător, pentru că soţia şi fiul lui, Silvana şi Aurek, au fost găsiţi în Polonia de Crucea Roşie şi aduşi alături de el.

Dar ziua revederii este începutul unei perioade zbuciumate, traversate de îndoieli şi reţineri. După multe scene dureroase şi încă o serie de mici conflicte şi trădări, lucrurile par să se aşeze.
Amanda Hodgkinson este la primul roman, iar Britannia Road 22 s-a dovedit a fi un succes mondial. Iată un interviu în exclusivitate, în care vorbeşte despre procesul de creaţie, personaje favorite, autori preferaţi, despre viaţa de familie şi despre momente perfecte:

Aţi ales nişte emigranţi polonezi drept personaje principale. De ce polonezi?
Când am început să mă gândesc la scrierea unui roman, am făcut cumva legătura cu experienţele celor care au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, locurile dragi, să devină nişte dezrădăcinaţi şi să

înceapă o viaţă nouă în alt loc de pe pământ.
În aceeaşi perioadă am întâlnit un polonez care făcuse parte dintr-un regiment afiliat britanicilor în timpul războiului şi care a decis apoi să rămână în Marea Britanie. Vorbind cu el am înţeles prin ce ar fi putut trece Janusz şi m-a ajutat să îi dăruiesc o familie poloneză, pe Silvana şi Aurek. Am crescut într-o regiune britanică unde exista o comunitate puternică de polonezi stabiliţi acolo după război.

Acţiunea romanului se petrece în locurile mele natale şi acesta a fost încă un argument în favoarea polonezilor. Britannia Road 22 este o carte despre iubire – pierdută şi regăsită, neîmplinită, iubirea ca alinare după pierderea cuiva drag – cum definiţi dvs. iubirea?
Nu cred că pot defini iubirea, fiindcă nu poate avea o singură definiţie. E ceva ce fiecare trăieşte, doreşte, are nevoie şi caută. Pentru fiecare e unică, dar în acelaşi timp e o experienţă universală. Îmi place să scriu despre iubire datorită complicaţiilor şi greutăţilor sale, dar şi pentru că este una dintre nevoile fundamentale ale oamenilor. Iubirea ne vindecă, ne ridică, dar ne şi distruge. Ne stăpâneşte în atât de multe feluri, încât mi se pare o temă importantă şi complexă despre care merită să scrii.

Britannia Road 22 este, de asemenea, un roman despre descoperirile copilăriei, despre experienţele care pot influenţa evoluţia unui copil. V-a fost greu să scrieţi despre Aurek? (Este personajul meu preferat şi protagonistul unora dintre cele mai emoţionante pasaje din carte).
Aurek este şi personajul meu favorit. Poate că sună ciudat, fiind vorba despre un personaj fictiv, dar am simţit multă afecţiune faţă de el. A fost conturat foarte clar, încă de la început. Mi se părea fantomatic oarecum, aveam impresia că parcă îl spionez din colţul ochiului, jucându-se prin grădină, ascunzându-se în copac sau dormind încovrigat sub pătura lui. E un copil foarte curajos, cum puţini sunt.
Am citit mult despre experienţele copiilor în timpul războiului şi cumva toate aceste lecturi s-au dizolvat în personajul Aurek. Când am început să scriu carte, ştiam deja cum se va sfârşi (deşi n-aveam idee cum o să ajung la acel final), ştiam că Aurek va fi iubit de părinţii săi şi asta m-a motivat să scriu. Simţeam nevoia să îl protejez; şi este o scenă spre final când el aproape cade dintr-un copac – am plâns când am scris-o.

Aţi avut un debut extraordinar – v-aţi aşteptat vreodată la asemenea succes?
Nu! Când am terminat romanul, credeam în el, dar speram să fiu într-atât de norocoasă şi să găsesc un publisher mic. Când Penguin Books mi-a publicat cartea şi am început să o vând editorilor din toată lumea, eram fermecată. Trăiesc în Franţa, unde romanul va apărea în octombrie 2012. Mi se pare atât de departe… Când am mers în Anglia şi am văzut cartea în librării, abia atunci succesul meu a căpătat materialitate. Apoi am făcut un turneu de promovare în America şi am început să înţeleg că e un bestseller.

Aveţi maeştri literari?
Thomas Hardy, D H Lawrence, Toni Morrison. Annie Proulx. Sebastian Barry. Anne Enright. Eudora Welty şi mulţi alţii.

Lucraţi la un nou roman?
Da. Pentru o vreme, a fost greu să trec de primul, pentru că încă îi mai aveam cu mine pe Silvana, Janusz şi Aurek. Mi-a luat ceva vreme să mă desprind, dar acum au pus stăpânire pe mine personajele romanului nou.

Care sunt ingredientele unei zile perfecte pentru Amanda Hodgkinson?
Îmi place să încep ziua cu micul dejun – cafea şi croissante, în soarele dimineţii, având în cap întrebări despre noul roman şi destul timp ca să le disec. Apoi (şi acum vă descriu o zi în care nu scriu) fac o lungă plimbare împreună cu soţul meu, în cursul căreia discutăm toate frământările mele şi pun cap la cap ceea ce urmează în acţiunea cărţii. El e un foarte bun ascultător!
După prânz înot şi citesc, până seara, când de obicei ieşim la cină cu prietenii şi vorbesc prea mult, ştiind că a doua zi mă întorc la scris în camera mea, unde singurele conversaţii pe care le aud sunt cele din capul meu, între personaje fictive.

Aveţi vreun ritual de scris?
De obicei scriu dimineţile şi după-amiezele, iar seara recitesc ce-am scris în timpul zilei. Încerc să scriu aproape zilnic, mi se pare important să rămân aproape de proiectul la care lucrez.

Virginia Costeschi – BookMag

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro