Grădină: Totul despre îngrijirea trandafirilor

De Lumea Femeilor pe

EI vin cu trandafirii, NOI venim cu… dulceaţa. Dragostea – se spune – trece prin stomac…

Trandafirii pentru dulceaţă

Chiar dacă nu au flori spectaculoase, nici culori ce-ţi taie respiraţia, trandafirii de dulceaţă au şarmul şi parfumul lor. Şi, ca dovadă că se bucură de atenţie, au început să se diversifice speciile. Iniţial exista una singură: Rosa rugosa, iar acum sunt multe.
Îţi facem cunoştinţă cu… cele mai cunoscute: Rosa damascaena (Rose de Resht) şi Rosa centifolia.

Cum îi îngrijeşti

Trandafirii „de pus la borcan” nu sunt pretenţioşi, dar le place să stea în locuri însorite şi ferite de curenţii de aer.
La capitolul apă sunt destul de modeşti: „beau” mai mult în perioada de după plantare, apoi se mulţu-
mesc şi cu mai puţin.
Au nevoie de atenţie în cazul tăierilor: se îndepărtează, mai întâi, ramurile mai bătrâne de 4-5 ani, de la baza tufei, ramurile degerate, ca şi cele rupte, uscate şi bolnave.
Ramurile care au 1-2 ani se taie la aproximativ jumătate din înălţime. Trebuie să ştii
însă că la soiurile care înfloresc doar o dată pe an (Rosa rugosa) nu se taie ramurile care au vârsta de un an, pentru că ele sunt cele care vor înflori în anul curent. Pe acestea trebuie doar să le scurtezi după înflorire – astfel te asiguri că vor înflori şi anul viitor.
Dacă nu ştii ce soi de trandafir ai în grădină, urmăreşte-l, ca să vezi cum înfloreşte. Astfel vei şti, anul următor, cum să-l tunzi.

TRANDAFIRII PUR DECORATIVI (PE TRUNCHI)

Sunt mai frumoşi şi, evident, mai pretenţioşi. Ei au fost obţinuţi prin altoire şi, ca atare, sunt mai sensibili la ger. Va trebui deci ca, la iarnă, să le protejezi coroana cu pânză de sac sau cu o rogojină mică.
► Cum îi îngrijeşti. Trebuie să cureţi lăstarii de pe trunchi şi să ai grijă, când tunzi coroa-
na, să păstrezi forma rotundă a tufei. Şi lor la place să stea la soare şi în locuri ferite de curenţi.

COROANA DĂ TONUL

Trandafirii pe trunchi pot avea coroană normală, sferică sau se poate folosi, la altoire, altoi din soiurile curgătoare: efectul este unul spectaculos – o cascadă de flori!

BOLI ŞI DĂUNĂTORI

Cele mai frecvente boli ale trandafirilor sunt  rugina, făinarea şi cancerul bacterian al rădăcinilor. Dăunători: afide, viespea minieră, păianjenul roşu şi cicoriţa trandafirului.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Venus intră în Scorpion. Gelozie. Posesivitate. Pasiuni secrete. Cum sunt influențate zodiile

Venus intră în Scorpion. Gelozie. Posesivitate. Pasiuni secrete. Cum sunt influențate zodiile