Globurile de Aur, în direct în România. Ce gafe vom urmări?

De Nicoleta Galeteanu pe

Vedetele de la Hollywood, apariţiile spectaculoase ale actriţelor pe covorul roşu, dar şi glumele şi nelipsitele gafe de la Globurile de Aur, anul acesta le vom putea urmări şi noi în direct şi în exclusivitate, odată cu americanii.
Gala Globurilor de Aur, cea care deschide seria premiilor cinematografice, va fi transmisă în direct de către HBO România. Aşadar, duminica aceasta (în noaptea de 15 spre 16 ianuarie), dacă nu îţi este somn, te poţi delecta cu glumele sarcastice ale savurosului comediant cunoscut din „The Office”, Ricky Gervais. Actorul britanic, care a fost şi anul trecut gazda Galei de decernare la Globurile de Aur, a reuşit să enerveze audienţa făcând câteva glume destul de incomode la adresa colegilor de breaslă.

Charlie Sheen, Angelina Jolie şi Johnny Depp sigur îşi amintesc glumele comediantului, care a râs fie pe seama filmelor în care au jucat, fie de viciile personale.

Cu toate acestea, se pare că gafele lui Ricky Gervais au fost iertate, de vreme ce va prezenta şi cea de-a 69-a ediţie a Globurilor de Aur, fiind pentru a treia oară gazda evenimentului. Decizia neaşteptată a organizatorilor, când nimeni nu îl mai vedea pe actor nici măcar invitat în public, este dubioasă, dar total susţinută – Gervais  a înregistrat o audienţă record cu discursul său caustic.

Cele mai acide glume ale sale l-au ironizat pe Charlie Sheen, vorbind despre alcoolism şi petreceri, pe Robert Downey Jr. şi dependenţa de alcool şi droguri, dar cea mai scandaloasă afirmaţie a fost acuzaţia de mită la adresa organizatorilor după ce au inclus pelicula „The Tourist”, cu Angelina Jolie şi Johnny Depp, pe lista nominalizărilor.

Iată şi alte gafe din timpul galei Globurilor de Aur, dinainte sau după petrecere.

Toastul „Twilight

Tot la ediţia din 2011, Robert Pattinson a fost suprins sorbind dintr-o bere  în backstage, acesta fiind probabil motivul pentru care accentul său franţuzesc, pe care l-a imitat în momentul anunţării celui mai bun film străin, a fost atât de prost.

Frumoasa actriţă Paz de la Huerta, din serialul „Imperiul din Atlantic City”, a reuşit să se transpună atât de bine în perioada prohibiţiei (subiectul serialului HBO), încât la petrecerea care a urmat galei de decernare, n-a mai rezistat şi a simţit nevoia să se îmbete criţă. Chiar şi după imaginile de mai jos, Paz de la Huerta a dezminţit că ar fi fost beată. Drept răspuns, editorii de la Perez Hilton au scris pe fotografia ei „Vă anunţ eu când este destul”.

Colin Firth sau Colin Farrell?

Îl ştim cu toţii pe celebrul actor Colin Firth, recompensat cu nenumărate premii pentru rolul impresionant din „Discursul regelui”. Sunt totuşi persoane care nu au auzit de el, cum este moderatorul de anul trecut care a intervievat vedetele în camera interviurilor.

Acesta a avut impresia că vorbeşte cu Colin Farrell, şi nu cu câştigătorul Globului de Aur al acelei ediţii.

Repoterii indiscreţi de la Globurile de Aur

Scarlett Johansson, în schimb, a fost victima perversiunilor unui reporter cam mitocan, care a început, în direct, să îi pipăie decolteul generos. Actriţa a spus ulterior că gestul e de prost gust, dar după ce s-a prăpădit de râs mai întâi în timpul interviului.

A ratat momentul

Cel mai nostim moment din istoria Globurilor de Aur rămâne însă cel oferit de actriţa Christine Lahti, recompensată în 1998, pentru rolul din din „Chicago Hope”.

Strigată de câteva ori, aceasta a apărut în fugă, mărturisind că era la toaletă: „Tocmai trăgeam apa, cand am auzit pe cineva spunând că am câştigat. Am crezut ca este o glumă”. Discursul ei însă n-a fost o glumă.

Gala decernării Goburilor de Aur va fi difuzată în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, începând cu ora 3.00, pe HBO România live, în limba engleză. Varianta editată şi subtitrată a galei va fi difuzată pe 17 ianuarie, de la ora 20.00, potrivit unui comunicat remis Mediafax.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro