Să îți faci prieteni nu este întotdeauna un lucru ușor, iar lucrurile se complică și mai mult cu cât înaintezi în vârstă. Din nefericire, oamenii ignoră faptul că mulți bătrâni trăiesc singuri, iar izolarea le adâncește tristețea și mai mult.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Marleen Brooks, o femeie din California, și-a reamintit de acest aspect trist într-o zi obișnuită, când s-a întors de la serviciu, și a găsit în ușă o scrisoare emoționantă de la o vecină în vârstă de 90 de ani, cu care nu vorbise niciodată înainte.
„Ai vrea să fii prietena mea? Am 90 de ani și locuiesc singură. Toți prietenii mei au murit. Sunt atât de singură și speriată. Te rog. Mă rog mult pentru cineva”, sunt cuvintele emoționante pe care bătrâna de 90 de ani le-a pus pe hârtie.
Fără să stea pe gânduri, Marleen și-a luat o prietenă bună, a cumpărat niște brioșe și s-a dus să își viziteze vecina. Wanda a fost încântată să vadă că bilețelul ei i-a adus nu una, ci două prietene. Chiar dacă locuiește în acea casă de 50 de ani, bătrâna nu își cunoaște vecinii.
Femeia de 90 de ani le-a povestit cât de greu este să fii singur, Wanda a avut trei fii, însă unul dintre ei a murit de cancer anul trecut, iar ceilalți doi locuiesc departe de ea și îi vede rar.