Ce să faci ca să te bucuri de dragoste tot anul

.

Sărbătoarea Dragobetelui face parte din tradiţia magică a poporului român şi din credinţa în reînnoirea ciclică a lumii. În plus, poţi să te foloseşti de această zi ca să îţi atragi sau întăreşti dragostea.
Dragobetele este, conform credinţei populare, un duh poznaş şi capricios căruia trebuie să îi câştigi bunăvoinţa. El ia uneori forma unui voinic chipeş care cutreieră lumea oamenilor pentru a semăna şi aţâţa dragostea.

Dar, atenţie! Se spune că el pune dragostea la încercare, iar cine se uită după altcineva în ziua de Dragobete va fi părăsit sau osândit să ramână singur tot anul.

În ziua de Dragobete se pot săvâşi numeroase gesturi şi descântece pentru a te asigura că te vei bucura de dragoste tot anul. Dacă eşti singură, ritualurile de Dragobete, pe care le vei citi mai jos, îţi vor aduce nu doar ursitul în cale, ci şi belşugul în toate.

Iată cum sfătuieşte tradiţia să purcedem în această zi.

– Zăpada din dimineaţa de Dragobete se strânge şi se topeşte; folosind-o pe faţă sau păr, vei avea un chip mai tânăr pentru mai multă vreme şi un păr frumos, plăcut vederii iubitului. Se spune că această zăpadă se naşte din surâsul zânelor şi are puteri magice.

– În dimineaţa de Dragobete, la ţară, fetele se îmbracă frumos şi pornesc prin văi şi lunci, culegând primele flori ale primăverii. Tu poţi cumpăra brânduşe, viorele sau ghiocei pe care să îi agăţi la icoane. Se spune că acest simplu gest  te va păstra tânără şi va înlătura invidia şi gândurile rele îndreptate asupra ta. Florile uscate se aruncă pe o apă curgătoare în ziua de Sânziene, ca toate relele să plece la vale odată cu ele.

– Dacă eşti împreună cu cel pe care îl iubeşti în ziua de Dragobete, fie şi pentru câteva clipe, veţi fi împreună tot anul. Dacă eşti singură şi el este cel la care visezi, vorbeşte-i în această zi şi i se vor deschide ochii în privinţa ta.

Cine vede pupăza în ziua de Dragobete va avea noroc tot anul. De asemenea, dacă vezi o pereche de păsări, vei fi iubită mereu – se ştie că multe specii de păsări îşi aleg perechea în această perioadă.

– Pentru că sărbătoarea este şi una a renaşterii naturii, nu se sacrifică şi nu se cumpără animale în ziua de Dragobete.

– Pentru a nu-ţi atrage furia lui Dragobete, nu ai voie să cârpeşti, coşi, speli sau să calci nimic de ziua lui. Singurul lucru pe îti dă voie să îl faci este curăţenia în casă, primenind căminul pentru ca anul ce vine să fie cu spor, belşug şi dragoste pentru toţi cei ce locuiesc în casă.

– Se spune că trebuie să petreci în ziua de Dragobete şi să atingi măcar o persoană de sex opus, altfel nu vei fi doar singură, ci te va ocoli norocul tot anul.

Deşi este o sărbătoare rurală la origini, Dragobetele a fost adus la oraş în încercarea de a contracara ofensiva Valentinului importat din America.

Rămâne la latitudinea ta pe care dintre cei doi îi cinsteşti, însă în loc de un prilej de petrecere, le poţi alege pe amândouă. Orice merge, cu condiţia să nu uităm că dragostea trebuie sărbătorită în fiecare zi prin mici gesturi care o întăresc şi că nu avem neoie de magie populară sau de legende creştine ca să apreciem dragostea de care ne bucurăm.

Foto: Mediafax

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton